Vedeta din Superliga care poate ajunge la FCSB! S-a despărțit de fosta echipa. Anunțul jucătorului

Un fotbalist din Superliga a devenit liber de contract și vrea să semneze cu un alt club.

Acesta le-a transmis celor interesați de serviciile sale că așteaptă ofertele.

Vedeta din Superliga care poate ajunge la FCSB

Radoslav Dimitrov a jucat ultimele patru sezoane la Sepsi. Înțelegerea cu covăsnenii a ajuns la final, iar acum fundașul dreapta așteaptă oferte din Superliga.

Bulgarul în vârstă de 34 de ani joacă în România din 2015. Atunci a evoluat pentru la FC Botoșani. Doi ani mai târziu a ajuns la CSU Craiova, iar după două sezoane a fost transferat de Sepsi. În sezonul recent încheiat, Dimitrov a jucat în 34 de meciuri în toate competițiile. Deși a avut evoluții bune, contractul nu i-a fost prelungit.

„Au fost patru ani foarte frumoşi, aici, la Sepsi. Le mulţumesc tuturor. Am câştigat Cupa şi am prins play-off-ul, aşa consider că a fost un an foarte bun pentru mine şi pentru echipă. Să câştigăm Cupa a fost un sentiment foarte frumos, cu toţii am muncit pentru acest trofeu. Cred că după 8 ani de Liga 1 în România m-am adaptat foarte bine, este ca a doua casă a mea şi sper să rămân dacă vine ofertă. Sunt multe echipe bune și sunt deschis la orice ofertă!”, a declarat Dimitrov, potrivit Orange Sport.

Radoslav Dimitrov a adunat 205 meciuri în Superliga în total. Are 4 goluri și 20 de pase decisive. În trecut a mai jucat la Montana, Litex Lovech, Sportist Svoge, Slavia Sofia, Levski Sofia și Lokomotiv Plovdiv.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed