Valeriu Iftime a reacționat! Ce i-a transmis lui Nae Constantin după ce antrenorul a spus că FC Botoșani are probleme financiare

Nae Constantin a șocat duminică seară. Antrenorul a fost întrebat din nou despre problemele financiare prin care trece Petrolul, iar acesta a spus că sunt și alte formații în Liga 1 care se confruntă cu așa ceva.

„Se tot vorbește de problemele de la Petrolul, dar așa e peste tot. La Botoșani sunt probleme mai mari decât la Ploiești, nimeni nu zice nimic. Are trei goluri Grozav, așteptăm mai mult de la el, fiindcă avem încredere și știm că poate.

Cred că i-am prins și puțin obosiți pe cei de la Botoșani, noi am avut o zi în plus de odihnă. Simt o bucurie imensă că mă întâlnesc cu Măldărășanu. Lumea laudă rezultatele Petrolului, nu și jocul. Asta e, încercăm să scoatem ce putem cu soluțiile pe care le avem la dispoziție”, a spus Nae Constantin.

Valeriu Iftime i-a dat replica lui Nae Constantin

Patronul celor de la Botoșani a reacționat și i-a dat replica antrenorului celor de la Petrolul Ploiești.

„Nu știu de unde acest domn antrenor de la Petrolul are asemenea informații. Noi avem un sistem de salarizare acceptat de toată lumea, iar jucătorii primesc salariile din trei în trei luni. Așa că, la noi nu sunt acum restanțe salariale. În rest, nu mă apuc eu acum să îi dau o altfel de replică domnului Nae Constantin”, a spus Iftime pentru Prosport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed