Valentin Mihăilă a marcat ultimul gol pentru Parma pe 5 mai 2024, în remiza cu Cremonese, scor 1-1! De atunci, internaționalul român nu a mai putut înregistra niciun gol pentru formația sa.
În prezent, românul a avut un gol anulat şi a trimis și balonul în bară, în remiza pe care Parma a obţinut-o în deplasarea de la Torino, scor 0-0!
Valentin Mihăilă rupe tăcerea!
Mihăilă a vorbit despre lipsa de performanță din ultima perioadă.
„Ne pare rău că nu am câștigat, dar am fi putut pierde. Îmi doresc de mult, dar golul nu vine. Trebuie să am răbdare, sunt momente când nu marchezi, dar trebuie să aștepți momentul potrivit. Și când vei marca, totul se va schimba.
De când eram mic am jucat ca extremă stânga, dar mă simt bine în toate rolurile de atac. Acum avem mulți jucători care sunt accidentați, trebuie să dăm totul. Acum contează doar punctele pe care trebuie să le adunăm.
În repriza secundă am avut mai mult spațiu, Toro a căutat golul și ne-au lăsat puțin loc pentru contraatacuri. Suntem rapizi și tehnici în față, ceea ce ne-a ajutat să fim mai periculoși.
Când nu poți intra în careu, e normal să încerci din afara lui. Când vezi că ai spațiu trebuie să încerci pentru că orice se poate întâmpla. Nimeni nu a cedat. Tot ce ne-a lipsit a fost golul!”, a spus Valentin Mihăilă pentru tuttomercatoweb.com.
Partida cu Torino a reprezentat prezența cu numărul 101 în tricoul echipei antrenate de Fabio Pecchia, pentru Valentin Mihăilă.