Valentin Mihăilă a spus adevărul! Reacţie clară după victoria cu Kosovo. Ce spune despre calificarea la EURO 2024

Valentin Mihăilă a spus adevărul! Reacție clară după victoria cu Kosovo.

România a câștigat, marți seară, meciul cu Kososvo, scor 2-0. Victoria îi menține pe tricolori pe poziția secundă în grupa I preliminară pentru EURO 2024.

Valentin Mihăilă a spus adevărul!

Valentin Mihăilă, marcatorul celui de-al doilea gol în partida cu Kosovo, a vorbit despre importanța victoriei în economia calificării.

„Am trăit de pe bancă marea parte a jocului, am trăit cu intensitate. Nu ne-am pierdut ritmul după acele incidente, am ieșit pe teren foarte motivați și am pus mâna cele trei puncte de care aveam foarte mare nevoie.

De fiecare dată când intru, încerc să-mi fac meseria și să-mi fac treaba. Sunt conștient că n-am intrat bine cu Israel, dar acum am făcut-o, am reușit să înscriu. Cred că aceste puncte vor conta.

Nu știu ce a vorbit Mister cu ei (n.r. – cu coechipierii) la pauză, eu am preferat doar să merg până la toaletă (n.r. – apoi, s-a încălzit pe teren). Depindem doar de noi să ne calificăm la EURO, nu trebuie să ne uităm la celelalte echipe.

Aveam nevoie de aceste goluri, mai ales că la echipa de club nu am înscris foarte mult. Am fost accidentat, mi-a fost puțin mai dificil să reintru, dar cred că, încet, încet, voi deveni titular și la Parma, iar de fiecare dată când vin la națională încerc să-mi fac treaba.

Nu vreau să dau procente privind calificarea, depinde doar de noi să reușim acest lucru” , a mai spus Valentin Mihăilă, la DigiSport.

Ianis Hagi, în culmea fericirii!

„O noapte specială, cred că am avut situaţia sub control din primul până în ultimul minut. Am încercat să stăm încălziţi să stăm în vestiar. Am încercat să reglăm. Ne-a ieşit, e foarte bine. Mă aşteptam să înscriem. Fotbalul se joacă acum 110 minute. Trebuie să avem răbdare. Important era să avem tempo la pas cât mai rapid”, a spus Ianis Hagi, la finalul meciului, pentru sursa menționată mai sus.

Apoi, Ianis a vorbit despre accidentare. Chiar l-a atacat pe directorul tehnici de la FRF, Mihai Stoichiţă. „Fizic mă simt bine. Multă lume vorbeşte neinspirat despre accidentarea mea. Şi nea Stoichiţă spune că îmi revin. Nu a fost inspirat. Accidentarea a fost acum 10 luni. Sunt pregătit 100%. Fizic mă simt nemaipomenit. Am statistici mai bune decât înaintea accidentării. Aş vrea să nu se mai vorbească despre accidentare, sunt sănătos. Apreciez că lumea e interesată de mine”, a spus Hagi, care s-a referit şi la noua sa echipă, Alaves.

„Sunt fericit că am ajuns în cel mai puternic campionat din lume. Abia aştept să încep să joc acolo. De abia aştept să joc la Alaves cât mai mult. Suntem cu un pas în faţă, e important, dar nu e jucat nimic. Să luăm 6 puncte în octombrie şi apoi vedem”, a mai spus Ianis.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed