Ungurii nu s-au mai abţinut! Dezvăluiri după calificarea naţionalei la EURO 2024. Ce au putut spune despre Ianis Hagi, la scurt timp după golul care a trimis România la turneul final.
România, calificată la EURO 2024! Mesaj sincer despre Ianis Hagi, transmis de către țara gazdă a partidei România-Israel.
Ce au putut spune despre Ianis Hagi!
România va prezentă pentru a șasea oară la turneul final al Campionatului European, după ce tricolorii s-au impus impecabil în fața Israelului, sâmbătă seară, 2-1!
Prima reprezentativă a mai fost prezentă la EURO în edițiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016, pentru ultima dată.
George Pușcaș și Ianis Hagi au fost cei care au marcat pentru echipa națională, în minutul 10, respectiv 63.
Ziariștii unguri au ținut să transmită un mesaj în vederea elevilor lui Edi Iordănescu.
„Din cauza războiului, meciul Israel – România s-a disputat pe Pancho Arena in Felcsut, meci câștigat de oaspeți cu scorul de 2-1. În urma acestui rezultat, românii și-au asigurat locul la Campionatul European din 2024. Cum Elveția a făcut egal cu Kosovo, a căzut pe locul doi. Nu mai poate câștiga grupa decât dacă înving România în meciul final.
Chiar dacă Israel a condus din minutul 2, românii nu au renunțat și au egalat prin George Pușcaș. Nu s-a terminat, iar Ianis Hagi a marcat în minutul 63.
Mulți oameni nu s-ar fi așteptat la asta, după ce România a ratat calificarea la Campionatul European trecut, iar în Nations League au avut o prestație slabă!”, au scris jurnaliștii de la sportal.hu.
”Ianis a ales o soluție deșteaptă!”
Ungurii au apreciat modul în care fiul Regelui l-a ”păcălit” pe portarul rivalei.
„Pancho Arena a fost gazda unui meci important. Din cauza conflictului armat, la Felcsut s-a jucat Israel – România.
Este clar că dacă partida s-ar fi jucat în Israel, zeci de mii de oameni ar fi susținut echipa națională, dar se poate spune au găsit o gazdă potrivită în Ungaria. Mulți oameni au venit din Israel pentru acest meci, alții au venit cu mașina din Austria sau din Varșovia să-și vadă favoriții.
Ianis Hagi a ales o soluție deșteaptă și a șutat la colțul scurt, iar România a trecut în avantaj. Cu această victorie, România s-a calificat la turneul final după prezența din 2016!”, au spus și jurnaliștii de la nemzetisport.hu.