Ungurii au tupeu! Ce au putut să spună după victoria cu România. Final de drum pentru fetele lui Florentin Pera. Tricolorele au pierdut şanse de a se bate la semifinalele EURO 2024, după 29-37 cu Ungaria, în etapa a treia a grupei principale 1.
În urma acestui rezultat, elevele lui Florentin Pera nu mai au nicio șansă de a se califica în semifinale. Naționala Ungariei și-a asigurat locul în ultimul act, cu o rundă rămasă de disputat.
Ungurii au tupeu!
Presa maghiară a reacționat la scurt timp după încheierea confruntării de la Debrecen. ”În urma victoriei cu România, echipa noastră a ajuns din nou în semifinalele Campionatului European, după 12 ani”, au spus cei de la nemzetisport.hu.
”Înaintea calificării Ungariei în semifinalele Campionatului European de handbal feminin, duminică seara, împotriva României, eram ferm convinși că istoria se repetă. În 2004 și 2014 am întâlnit rivala tradițională, tot în arena din Debrecen și în ambele rânduri echipa maghiară a fost câștigătoare.
Miza a fost uriașă, iar marea rivală a simțit din prima clipă presiunea întâlnirii. Cu două runde înainte de finalul grupei principale, chiar și foarte tânăra națională a României a avut șansa de a lupta pentru participarea în semifinale, iar performanța din ultimele două meciuri a sporit vizibil încrederea româncelor, dar lupta a fost dominată de echipa maghiară.
Naționala Ungariei a câștigat al șaselea meci la acest Campionat European. După 12 ani a ajuns din nou în primele patru. Se poate pregăti pentru semifinala de vineri de la Viena. Nu întâmplător, ci absolut meritat. Și istoria s-a repetat din nou”, au mai notat jurnaliștii maghiari.
”Tricolorele” ocupă locul 4 în clasamentul grupei principale 1, cu două puncte.