Unde a ajuns Harlem Gnohere: a rămas liber de contract din noiembrie 2020

Harlem Gnohere (34 de ani) a evoluat ultima dată pentru Mouscron, formație care a terminat pe locul 7 în ultimul sezon din liga secundă a Belgiei.

„Bizonul” a plecat în vara anului 2020 de la FCSB, după trei ani și jumătate petrecuți la clubul patronat lui Gigi Becali. Fotbalistul nu a reușit însă să impresioneze prin evoluțiile sale la Mouscron, iar belgienii l-au pus pe liber în această vară, anunta digisport.ro.

Începând cu data de 1 iulie 2022, Harlem Gnohere a rămas fără echipă, astfel că, în momentul de față, nu știe unde va evolua de acum înainte. Deși reușea să impresioneze prin evoluțiile sale în perioada petrecută în Liga 1, acum, atacantul belgian și-a pierdut interesul din partea cluburilor.

În cei aproape doi ani de când a revenit în Belgia, Gnohere a bifat 33 de apariții și a reușit două goluri. Cifrele atacantul francez sunt unele slabe, dacă ar fi să ținem cont că în cel mai bun sezon al său la FCSB (2017/2018), atacantul a reușit să puncteze de 21 de ori în 44 de meciuri.

Și din punct de vedere al cotei de piață, Harlem Gnohere a decăzut semnificativ, astfel că în momentul de față a ajuns să valoreze doar 75.000 de euro, potrivit Transfermarkt.com. În momentul plecării de la FCSB, fotbalistul era evaluat la 1,3 milioane de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed