Scandalul uriaș în Giulești. Un fost internațional nu s-a abținut și i-a făcut praf pe rapidiști.
Meciul Rapid – Petrol din etapa a 5-a din SuperLigă, s-a terminat cu un scor 0-2, după cele două autogoluri ale jucătorilor lui Cristiano Bergodi.
Basarab Panduru i-a făcut praf pe rapidiști după umilința din Giulești
Basarab Panduru a criticat dur jocul Rapidului, însă nu ar fi de acord ca antrenorul Cristiano Bergodi să fie demis.
„Rapid nu a jucat nimic! Nu merita nimic. Nu știu ce au jucătorii, nu știu cum se simt. Dar nu am văzut viteză, iar pe final i-am văzut pe jucători cu capul plecat.
Nu sunt de acord ca Bergodi să fie dat afară. Dar trebuie să facă ceva rapid! Nu merge așa! Dacă a venit și a schimbat pregătirea fizică, nu știu dacă e corect. Pentru că mai e puțin și se oprește campionatul. Mai bine mergea așa și schimba ceva când se oprea campionatul.
El a fost adus să facă ceva, s-a avut mare încredere în el. Dar are o problemă. Nu știu dacă e o problemă când se pune presiune…
Jocul nu mi-a plăcut! Jucătorii parcă nu știu ce să facă atunci când au mingea”, a spus Panduru la OrangeSport.
Cristiano Bergodi: „Presiunea asta se simte”
Antrenorul rapidiștilor se aștepta ca echipa să dea tot ce are mai bun pe teren, iar acesta nu înțelege ce s-a întâmplat.
„Chiar dacă nu am făcut cel mai bun meci, am avut ocazii. Sunt și eu surprins de acest lucru, toți jucătorii se antrenează la fel, nu neglijez pe nimeni. Dar presiunea asta se simte. E un stadion greu pentru unii jucători. Nici noi n-am jucat prea bine… golul lor ne-a tăiat picioarele. Cu puțină limpezime puteam reveni.
Apoi a venit presiunea din tribune, jucătorii au fost bulversați. De asta am rămas surprins, credeam că vom face un meci bun, asta văzusem la antrenamente”, a spus Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului după meci.
După meci, Alexandru Albu, mijlocașul Rapidului, a vorbit despre situația în care se află echipa.
„Toată lumea din vestiar e supărată. Toți greșim. Suntem toți în aceeași barcă. Trebuie să-i încurajăm, să ne încurajăm unul pe altul și să scoatem tot ce este negativ și rău din jocul nostru. Trebuie să rămânem doar cu părțile bune și să înscriem mai multe goluri”, a spus Alexandru Albu, mijlocașul celor de la Rapid.