Un fost internațional, mesaj clar pentru Gigi Becali. Ce trebuie să facă dacă vrea să câștige următoarele meciuri

Un fost internațional a avut mesaj clar pentru Gigi Becali, după ce FCSB a plecat din Gruia cu doar un punct.

Ilie Dumitrescu i-a transmis lui Gigi Becali ce trebuie să facă dacă vrea să câștige următoarele partide.

Ilie Dumitrescu, mesaj pentru Gigi Becali

CFR Cluj – FCSB s-a încheiat 1-1. Ilie Dumitrescu spune că latifundiarul își scoate jucătorii din forma cu schimbările impuse în prima repriză sau la pauză și îl sfătuiește să fie mai atent.

”E important să știi arta de a gestiona un lot valoros. Când scoți un jucător valoros la pauză… Poate Cordea a început ca titular și este scos la pauză.

I s-a părut lui Gigi că nu se ridică la un nivel foarte bun, hai, pe bancă. Încet, încet, îi iei din personalitate, nu mai are aceeași încredere. La fel s-a întâmplat și cu Florinel Coman, a trecut prin același proces de rotație.

Edjouma, la fel. Îmi aduc aminte că a fost scos la pauză după ce a dat două pase incredibile. Aici cred că trebuie să mai lucreze Gigi, la aspectul ăsta, să gestioneze mai bine relația asta.

Trebuie să se pună și în pielea jucătorilor, nu doar să execute lumea ce comandă el. Trebuie să gândească mai departe de reacția pe care o are el la pauză cu schimbările lui”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.

Fostul internațional l-a remarcat doar pe Florinel Coman după meciul de la Cluj.

”FCSB, mai bună în repriza doua. Florinel Coman și-a intrat în joc. Nu foarte mulți jucători s-au ridicat la un nivel foarte bun de la FCSB. Olaru, mai bine pe final de primă repriză și în repriza a doua. În rest, e greu să remarci. Compagno, combativ, dar fără realizări. Pe final, echipa mai periculoasă a fost FCSB”, a declarat Ilie Dumitrescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed