Președintele Federației Internaționale de Kempo a povestit, în direct la TV, un lucru inedit despre un antrenor care și-a organizat înmormântarea în timpul vieții.
În timpul emisiunii s-a discutat și momentul relatat de Wesley, fostul jucător de la FC Vaslui, când presa din Arabia Saudită a anunțat că a murit. Fostul fotbalist a povestit cum a trăit momentul și ce a discutat cu soția sa în dimineața în care s-a trezit asaltat de mesaje din partea apropiaților, șocați de veștile apărute în presă.
Amato Zaharia, președintele Federației Internaționale de Kempo, aflat în platoul emisiunii „Ora exactă în sport”, a povestit o întâmplare de-a dreptul inedită cu un antrenor japnonez, care și-a organizat înmormântarea, în viață fiind.
„Dacă vreți să vă povestesc ceva legat de Japonia, eu am acolo un antrenor care și-a organizat înmormântarea în timpul vieții. Nu are copii, nu are familie, a vrut să vadă ce o să se întâmple când moare. E pe prima pagină într-o revistă de decese, călare pe un cal, îmbrăcat în alb, așa că se mai întâmplă”, a declarat Amato Zaharia la PRO Arena.
”Am fost la o petrecere cu soția și fratele meu. Am stat până la 5 dimineață, apoi m-am dus acasă, să dorm. Telefonul, închis. La 10-11 dimineața, o sută de mesaje, o sută de telefoane, și văd o poză: ‘Wesley a murit! ‘ Wesley a murit? Am vorbit cu soția: ”Uite, am murit!”.
Nu știu ce s-a întâmplat acolo în Arabia, nu știu de unde a ieșit (n.r.- știrea). Am fost în Portugalia, în Spania, în Brazilia, în România… S-a speriat multă lume”, a spus Wesley, pentru Prosport.