Indianul Jehan Daruvala va testa pentru prima oară un monopost de Formula 1, în această săptămână la Silverstone, cu ambiţia de a deveni al treilea pilot din ţara sa care pătrunde în Marele Circ, transmite Reuters.
Daruvala, 23 ani, membru al programului de dezvoltare al Red Bull Junior, ocupă locul trei în Formula 2 şi este deja calificat pentru super licenţa de Formula 1. Indianul va pilota un McLaren 2021 la Silverstone în zilele de marţi şi miercuri.
”Nu are nicio legătură cu faptul dacă voi avea anul viitor o maşină în Formula 1. Dar am această oportunitate de a fi într-o maşină de F1 şi de a mă descurca cât mai bine, iar dacă apare ocazia vreau să fiu pregătit”, a declarat Daruvala, care vrea să calce pe urmele lui Narain Karthikeyan şi Karun Chandhok, care au pătruns în Formula 1 mai ales datorită sponsorilor.
Daruvala are puţine şanse să piloteze la Red Bull, unde Max Verstappen şi Sergio Perez au contracte pe mai mulţi ani, iar la echipa soră, Alpha Tauri, francezul Pierre Gasly este confirmat deja pentru 2023, iar japonezul Yuki Tsunoda, un protejat al Honda, pare să continue încă un an, relateaza agerpres.ro.
Campionul Formulei 2 din 2021, australianul Oscar Piastri, nu şi-a asigurat încă un loc la echipa Alpine, unde este pilot de rezervă, dar are speranţe să prindă câteva curse în sezonul 2023.
Daruvala, o descoperire a competiţiei ”One in a Billion”, organizată de magnatul Vijay Mallya şi echipa Force India, acum dispărută, ar putea fi cel mai bun produs de ţara lui, dar are totuşi şanse mai puţine de a pătrunde în Formula 1.
”Formula 1 este visul meu şi chiar dacă există şanse de 5% să merg în F1, voi aştepta această oportunitate”, a spus Daruvala.