Mircea și Alex Popescu, în vârstă de 71, respectiv 38 de ani, se dau împreună în același campionat din Motorsport, iar la un moment dat, au fost și adversari.
În familia Popescu, dragostea pentru mașini și motociclete se moștenește de la bunic, la tată și la fiu. „Tata a fost alergător de curse de motocicletă, iar Alexandru, fiul meu a fost pasionat de mic de mașini. La 16 ani a condus primul său scuter, apoi motociclete și mașini”, spune Mircea Popescu, pilot în Campionatul de Viteză în Coastă.
Un accident de motocicletă pe care Alex l-a avut a fost motivul pentru care cei doi, tată și fiu, s-au apucat să concureze la Viteză în Coastă.
„După ce băiatul meu a căzut de pe motocicletă, i-am spus că este timpul să pună punct. Apoi a trecut la mașini de curse, iar eu l-am urmat”, povestește Mircea.
„De-a lungul anilor în care bunicul a participat în competițiile dedicate motocicletelor, tata a fost martorul multor accidente ale bunicului meu, oase rupte, degerături, iar atunci când eu am avut eveniment neplăcut de motor, i-am respectat tatălui meu rugămintea și mi-am pus permisul în cui”, explică Alexandru Popescu, acum și el pilot în Campionatul de Viteză în Coastă.
Cei doi au început aventura în Motorsport în 2019. „Am avut un imbold care ne-a dus către achiziționarea unei mașini, pregătirea ei și mai departe tata a văzut că urmează să particip, s-a ambiționat și a făcut și el pasul cel mare”, mai spune Alex.
Tatăl în vârstă de 71 de ani, care este veteran, și fiul au fost chiar adversari în competiție.„La început am fost adversari, el avea tinerețea în vene, întotdeauna ieșea pe locurile 2 și 3, eu 4, 5. Nu m-am descurajat. Am schimbat mașina și în primul an am ieșit campion, iar în cel de-al doilea, vicecampion”, își amintește Mircea Popescu.
„Momentul în care am concurat la aceeași clasă a fost foarte interesant pentru că în afara mașinii suntem tată și fiu, dar pe traseul de viteză în coastă ne batem cu timpii și emoțiile sunt foarte mari”, povestește Alex.
Mircea și Alex Popescu nu doar concurează împreună ci și muncesc împreună. De profesie inginer mecanic, Popescu senior are un Autoservice, unde fiul său îi este mâna dreaptă.
„Printre multe altele, noi ne preparăm singuri mașinile pentru concurs”, mărturisește Mircea. Tatăl lui Alex mai face o dezvăluire: soția sa și mama băiatului îi însoțește la toate competițiile si are emoții foarte mari pentru ei.