Umilinţă totală pentru Simona Halep! S-a aflat ce a păţit românca înaintea verdictului. Este strigător la cer ceea ce a putut spune un influencer american. Fostul jurnalist ar putea fi dat în judecată de campioana noastră pentru afirmaţiile făcute.
Simona Halep are parte de contestatari duri. Aflată în aşteptarea unui verdict de la Londra, românca este atacată dur din SUA.
Umilinţă totală pentru Simona Halep!
Un fost jurnalist, actual influencer, dă de pământ cu sportiva noastră. „Femeile nu ar trebui să își taie sânii pentru a fi mai bune la sport”, „Este un război împotriva corpului și naturii feminine” sau „Și-a pus steroizi în brațe după ce și-a tăiat sânii”.
Sunt doar câteva din atacurile la adresa Simonei venite pe Twitter. Halep a recurs la o operație de micșorare a sânilor în 2009, pe când avea 17 ani. Apoi a avut o ascensiune fulminantă în tenisul mondial. Ulterior, Simona a încurajat și alte fete care trec printr-o situație asemănătoare să îi urmeze exemplul.
Eric Conn, fost jurnalist american, actualmente influencer, a făcut o postare revoltătoare pe Twitter. „Simona Halep a făcut o operație de micșorare a sânilor în adolescență. De ce? Pieptul ei de mărime 34DD îi împiedica visul sportiv, așa că a intrat sub cuțit la vârsta de 17 ani. Acesta este un război împotriva corpului și naturii feminine!”, a scris Conn pe Twitter.
Unul dintre cei 18.800 de urmăritori ai lui Conn a comentat la postare. „Se pare că i-au pus acel țesut suplimentar în brațe”, a scris acesta, iar Conn a replicat imediat: „Se numesc steroizi!”.
Derapajele la adresa Simonei nu s-au oprit aic. „Femeile nu ar trebui să-și taie sânii pentru a fi mai bune la sport. Eric are dreptate”, a spus Ben Zeisloft, editor la publicația „The Sentinel”.
Afirmațiile au creat indignare. „Eric, ai răspuns la un articol scris și prezentat stilistic ca să pară că Simona și-a micșorat sânii doar pentru tenis. Nu asta a spus ea! Ca femeie care a suferit și o intervenție chirurgicală de micșorare a sânilor, pot atesta ceea ce a afirmat Simona Halep.
Sânii mari naturali sunt incredibil de grei. De asemenea, sânii de dimensiuni anormale interferează cu mișcarea și pot provoca dureri incredibile de spate / dureri de gât. Încă mai am sânii mari, dar acum se potrivesc la dimensiunea corpului meu, la fel ca și ai Simonei. Cred că arată frumoasă și este încă foarte feminină și totuși foarte în formă și puternică.
Sunt recunoscătoare că a reușit să obțină tratamentul medical de care avea nevoie și a continuat să reușească într-un domeniu al vieții în care se pricepe. Reducerea sânilor nu limitează posibilitatea de alăptare și funcționarea a sânilor și a mameloanelor.
Cred că nu te-ai informat înainte să postezi, deoarece nu ai idee ce a îndurat probabil din cauza dimensiunii sânilor ei și a comentariilor despre acest lucru! Nu este distractiv. Bărbații adulți care probabil comentează despre sânii ei ar trebui mai degrabă să fie indignați pentru abuzurile împotriva femeilor”, a spus Wendy Hamilton.
„O postare înfiorătoare! Dacă aș fi soția ta, aș fi absolut indignată că soțul meu se plânge public de faptul că o femeie are mai puțin țesut mamar!”, a scris și administratorul contului „MJ”. „Multe femei cu sâni 34DD au nevoie de reducție mamară, deoarece dimensiunea poate provoca dureri de spate. De asemenea, bărbații sunt mai puțin distrași atunci când sânii tăi sunt mai mici”, a spus altcineva.