Umilință totală pentru Serena Williams! Americanca, distrusă de un actor celebru. Simona Halep, răzbunată

Umilință totală pentru Serena Williams. Americanca a fost distrusă de un actor celebru. Acesta a decis să o apere pe Simona Halep.

După ce s-a aflat că românca a fost suspendată pentu dopaj, Serena Williams a avut un mesaj ironic, prin care revendica titlul obținut de Halep la Wimbledon.

Umilință totală pentru Serena Williams

Serena Williams pare că nu a trecu nici acu peste momentul în care a fost învinsă de Simona Halep. După ce românca a fost suspendată, americanca i-a transmis un mesaj referitor la titlul obținut la Wimbledon. „8 e un număr mai bun”, spunea americanca. Aceasta are în palmares 7 trofee la turneul londonez.

Actorul Augustin Viziru, care a jucat tenis de performanță, a sărit în apărarea Simonei Halep.

„Aia a ieșit ea repede: ‘D-aia m-a bătut 6-2, 6-2!’. Williams! Imediat i-a dat direct în cap, înțelegi? Păi ai brațul atâta, nu ți-e rușine? La cum am văzut-o pe Simona în meciuri și cum se antrena, sper că o să le mai dea peste nas încă o dată tuturor! Și o să mai câștige Grand Slam-uri încă o dată. ”, a spus Augustin Viziru la podcastul lui Radu Țibulcă.

Viziru a continuat.

„Că e adevărat, că nu e adevărat, nu contează. Dar ce contează, din punctul meu de vedere, este ca Simona… Aici trebuie să dea dovadă de cel mai mare caracter și eu cred că lumea o să se îndrăgostească de ea și va fi un final cu happy-end.

Pentru că eu sunt sigur că nu o să abandoneze și o să se antreneze mai rău ca niciodată. Și o să treacă perioada asta care sper ca din ăștia patru să se facă vreo doi, unu și jumătate.  Să le mai testeze și pe alea, că pe alea nu le testează nimeni, niciodată. Cum se face? De ce Simona Halep este singurul număr 1 mondial care nu era în niciun promo la Wimbledon și Roland Garros? Că nu face cifre, că nu face audiențe? Da, într-adevăr, nu e un entertainer. Dar nici Messi nu e. Ea nu e Messi. Nici Federer nu e! Dar ea nu e Federer”, a adăugat actorul.

Mesaj pentru contestatarii româncei

În ultimul an au fost destui care au arătat-o cu degetul pe sportiva din Constanța. Halep a fost suspendată 4 ani pentru dopaj, iar acum așteaptă un verdict de la TAS.

„Băi, liniște! Nu fiți ipocriți, să nu o mai judecați pe fata asta! Fata asta a făcut niște sacrificii uriașe ca să ajungă în poziția asta. Poziția în care este ea în momentul de față la cât s-a dăruit… Ea și-a dedicat viața, băi, acestui sport, da? Pentru familia ei, pentru motivele ei, nu contează, ne-a bucurat de atâtea ori de am stat în fața televizoarelor și am apaudat.

Noi nu știm viața ei personală. Atunci cine suntem noi s-o judecăm? De ce o judecăm noi atât de aspru pe Simona? Când știm toți, că nu suntem dobitoci, că în toate sporturile se folosesc chestii de genul ăsta în mod frecvent.

Tu trebuie să înțelegi că în ziua de azi tenisul nu mai e ce era acum 50 de ani. Meciurile erau pe un sfert din cât sunt acum, ăștia nu sunt roboți. Capacitatea de efort este mult mai mare și are sens. Și atunci ce faci? Bagi în cai, nu? Nu intru în alte discuții, sunt cluburi mari de fotbal care au clinici cu bugete de zeci de milioane pe an ca să nu fie depistate astea. Acum noi ne luăm de Halep, care fetița asta și-a dat și viața și sufletul din ea pentru sportul ăsta? Ca să aibă parte de aprecierea noastră, a românilor, și tot nu o are”, a comentat Augustin Viziru pe marginea cazului Simona Halep.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed