Umilinţă totală pentru rivala Simonei Halep! Ce a putut să îi facă sponsorul. E unic în lume / Foto

Umilinţă totală pentru rivala Simonei Halep! S-a aflat ce a putut să îi facă sponsorul de echipament. E absolut unic în lume ce a păţit una dintre cele mai bune jucătoare din circuitul WTA.

Marketa Vondrousova, jucătoare care a bătut-o de două ori pe Simona Halep, trăieşte un adevărat coşmar.

Umilinţă totală pentru rivala Simonei Halep!

Marketa Vondrousova și-a tatuat pe antrebraț, în urmă cu câteva luni, sigla sponsorului ei de la acea vreme. Dovada de ataşament faţă de cei de la Nike nu a fost de ajuns. peste doar câteva luni, jucătoarea a fost nevoită să-şi găsească alt sponsor tehnic.

Gigantul american a reziliat contractul cu jucătoarea din Cehia la început de 2023. Astfel, Vondrousova va afişa de acum încolo un look bizar. A semnat cu Asics și își va face apariția în echipamentul noului sponsor, dar cu sigla Nike tatuată pe mână.

Marketa Vondrousova nu este singura jucătoare din circuitul WTA care a pierdut contractul de sponsorizare cu Nike în 2023! Cunoscuta firmă de echipament sportiv nu mai pare dispusă să investească atât de mult în tenis. A rupt contractele și cu Donna Vekic, dar și cu Sloane Stephens.

Vondrousova este una dintre puținele jucătoare din WTA care au palmares favorabil în fața Simonei Halep! Cehoaica a câștigat două dintre cele trei întâlniri directe cu românca. 6-3, 3-6, 6-2 în optimi la Indian Wells 2019 și 2-6, 7-5, 6-3 în turul doi la Roma 2019. Halep a învins-o o singură dată pe Vondrousova, scor 6-1, 6-3 în optimi la Stuttgart 2021 (zgură).

Până în acest moment, Nike nu a luat nicio decizie în privința Simonei Halep, după ce românca a fost depistată pozitiv cu roxadustat la US Open. Există însă în continuare riscul ca Nike să îi suspende contractul Simonei.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed