Umilinţă totală pentru Răzvan Burleanu! Gică Popescu s-a dezlănţuit. L-a făcut praf pe şeful FRF. Preşedintele celor de la Farul s-a dezlănţuit pur şi simplu după victoria în faţa lui Dinamo, de pe Arcul de Triumf.
Gică Popescu l-a distrus pe Răzvan Burleanu, fără să îi pronunţe numele. A făcut praf noul format al Cupei României, creaţia preşedintelui Federaţiei.
Umilinţă totală pentru Răzvan Burleanu!
Gică Popescu a vorbit despre meciul câştigat cu Dinamo, dar apoi a fost enervat la culme de formatul Cupei. Totuşi, acest format a fost în vigoare şi în sezonul trecut. Acum, este deja al doilea sezon care se desfăşoară după aceste reguli.
Din minutul 62, cei de la Farul au jucat în inferioritate numerică, după ce Kiki a fost eliminat, în urma cumului de două cartonașe galbene. ”Lumea era obișnuită cu noi să creăm fotbal. Meciurile se câștigă și așa. Ca fotbalist este important să te adaptezi la orice suprafață de joc. Rămânem cu punctele și cu victoria muncită.
Suntem departe de a da verdicte. Mai este partea de retur. Noi am fost ocupați cu cupele europene. Nu eram obișnuiți.
Acum mai avem campionatul și Cupa. Sper să ajungem la nivelul de joc de anul trecut.
Ridicol. Nu știu cine a fost mintea luminată să decidă o astfel de competiție. Noi suntem echipa campioană și jucăm trei meciuri în deplasare.
Nu știu dacă lumea vrea să vadă în semifinale echipe din Liga 2 și Liga 3. Echipele care au câștigat campionate sunt avantajate, la noi e exact pe dos.
Nu înțeleg. E ridicol. E de noaptea minții. Eu așa ceva nu am mai văzut. Ne adaptăm la această competiție ridicolă. Nu e normal ce se întâmplă, ca echipa campioană să joace trei meciuri în deplasare.
Vom juca în deplasare fără să avem vreun favor ca echipă campioană. Este un trofeu pe care ni-l dorim. Ni l-am fi dorit într-un alt format”, a spus Gică Popescu, la finalul meciului cu Dinamo.