Umilinţă totală pentru Gigi Becali! Răzvan Burleanu s-a dezlănţuit. Atac devastator la adresa şefului de la FCSB

Umilinţă totală pentru Gigi Becali! Răzvan Burleanu s-a dezlănţuit. Atac devastator la adresa şefului de la FCSB. Latifundiarul din Pipera a fost luat în colimator de către şeful FRF.

Dorinţa lui Gigi Becali care a vrut să elimine regula U21 l-a enervat pe Răzvan Burleanu. Şeful FRF l-a atacat pe Becali foarte dur.

Răzvan Burleanu s-a dezlănţuit

„Poziția noastră este foarte clară și ea vine ca o continuare a viziunii modului în care ne dorim să dezvoltăm fotbalul în România. Într-un mod sustenabil inclusiv pentru generațiile următoare. Avem o viziune pe care o regăsim transpusă și în strategia Federației adoptată în Adunarea Generală.

Când ne referim la regula U21, aș vrea să clarific că acesta e doar un instrument de intervenție specifică, care se alătură altora. Sunt cotele de jucători de tineri din eșaloanele inferioare, Liga 2 și Liga 3, unde vom întâlni inclusiv jucători U19. Plus clasificarea academiilor și condiționarea îndeplinirii unui barem minim pentru obținerea licenței de Liga 1, competițiile de elită U19, U18, U17, plafoanele financiare minime în ceea ce privește investițiile minime pe care trebuie să le facă fiecare club.

Toate aceste elemente formează un întreg, asemenea unui puzzle. Ele își propun să îndrepte un sistem strâmb. Dacă vom elimina unul dintre aceste elemente, va exista cu siguranță un efect de domino: cam tot ceea ce am reușit să construim în ultimii ani să se prăbușească într-o vară.

Iar principiul conform căruia poți să faci tot ceea ce vrei se aplică, total de acord, dar doar la tine acasă! Pentru fiecare dintre noi, când ieșim din casă pășim într-un spațiu public, comun. Iar activitatea dintr-un spațiu comun este foarte atent reglementată prin diverse reguli”, a afirmat președintele FRF.

Omul din fruntea FRF a continuat. „Așa e și în fotbal. Atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Avem parte de niște regulamente care reglementează activitatea tuturor cluburilor. Iar de cele mai multe ori, trebuie să propunem obiective superioare comportamentului egoist al fiecăruia participant.

Nu-i convine domnului Becali? Probabil că asta vreți să mă întrebați! Ei bine, domnul Becali are trei variante pe care le poate accesa în orice moment.

În primul rând: acceptă că face parte dintr-un sistem pe care nu-l poate corupe și-l respectă. Doi: poate apela la justiția sportivă, pentru că nu trăim într-un sistem dictatorial. Orice decizie care nu are la bază un temei legitim oricând poate fi răsturnat. Trei: își ia jucăriile și pleacă!”, a încheiat Burleanu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed