Umilință totală pentru Dorinel Munteanu! Cornel Dinu l-a făcut praf pe antrenorul Oțelului. Cuvinte grele la adresa acestuia. Fostul mare fundaş s-a dezlănţuit pur şi simplu după duelul moldovenilor cu Dinamo.
Dinamo a câștigat meciul cu Oțelul Galați, scor 3-1. Antrenorul moldovenilor a fost extrem de agitat. A văzut un galbene, apoi l-a insultat pe arbitrul asistent și a fost eliminat. Ultimul gest al tehnicianului a fost însă incredibil.
Cornel Dinu l-a făcut praf pe Dorinel Munteanu
Dorinel Munteanu nu s-a putut abține la meciul cu Dinamo. După ce s-a agitat pe marginea terenului a văzut cartonașul galben, apoi roșu pentru că l-a insultat pe arbitru. Imediat i-a întins mâna asistentului, dar când acesta se pregătea să-l salute, și-a retras-o.
Cornel Dinu a recunoscut că a fost extrem de dezamăgit după ce a văzut imaginile.
„Trebuie să ne mai gândim și ce adversar a avut în față Dinamo. Un adversar care, din păcate, simte din nou diavolul. Există o celebră carte pe care a scris-o Anthony Quinn și care se numește «Lupta cu diavolul». Este mai complex subiectul, nu vreau să dezvolt, pentru că țin la Dorinel Munteanu, dar a trecut prin niște perioade delicate.
Se pare că trece din nou printr-o perioadă delicată și a ajuns la această «Luptă cu diavolul», știți la ce mă refer, nu vreau să comentez. Este complet schimbat, derutat față de Dorinel care era până acum câtva timp. A făcut trei schimbări la pauză și în minutul 67 terminase schimbările.
Este o nesiguranță teribilă în prestația lui asupra echipei și sigur se adună probabil și niște mese, hârtii răsturnate, geamuri sparte sau trântite prin sediul clubului, unde lucrurile nu sunt în regulă. Nu este singura echipă unde am auzit că personajul principal care face operațiunile de transfer este consoarta celui care antrenează.
Ca la noi la nimenea, vorba lui Virgil Economu”, a spus Cornel Dinu, potrivit Fanatik.
Pentru comportamentul său, Dorinel Munteanu va fi suspendat cel puțin două etape.