Erling Haaland are parte de un debut de pe altă planetă în Premier League: a înscris pe bandă rulantă de când s-a transferat la Manchester City și i-a speriat la propriu pe suporterii celorlalte echipe.
Două milioane de britanici au semnat o petiție adresată Parlamentului britanic, în care au solicitat excluderea norvegianului din prima ligă engleză, pe motiv ”că este robot”.
Haaland a marcat 19 goluri în 12 meciuri pentru ”cetățeni”, cinci în UEFA Champions League și 14 în Premier League, iar asta le dă fiori adevsarilor.
Obligați să ia în discuție orice petiție semnată de cel puțin 100.000 de persoane, parlamentarii din Marea Britanie nu vor dezbate, totuși, cererea suporterilor echipelor din Premier League.
Conducătorii din Regat susțin că au lucruri mult mai importante pe agendă și nu au de gând să dezbată interzicerea dreptului la muncă al lui Erling Haaland, anunță spaniolii de la Sport.