UEFA a luat decizia. Turcul Merih Demiral, sancționat dur după gestul controversat făcut la meciul cu Austria. Erdogan merge în Germania

UEFA a luat decizia. Turcul Merih Demiral a fost sancționat dur după gestul controversat făcut la meciul cu Austria. Fotbalistul a fost suspendat două etape  pentru „potenţial comportament inadecvat”.

Președintele Turciei și-a anulat o vizită oficială după isprava fundașului și va fi prezent, sâmbătă, la meciul de la Berlin, cu Olanda.

 Merih Demiral a fost suspendat două etape la EURO 2024

Merih Demiral a primit o suspendare de două meciuri din partea UEFA, pentru un „potenţial comportament inadecvat” în timpul meciului cu Austria (2-1) din optimile de finală ale  EURO 2024. 

Fundașul a făcut salutul „lupilor gri”, specific organizației de extremă dreapta Ülkücü, după ce a marcat al doilea gol al Turciei.

Apoi a și postat o fotografie pe contul său de pe reţeaua X, iar imaginea a fost distribuită pe scară largă pe reţelele de socializare.

Gestul său a fost criticat de ministrul german de Interne, Nancy Faeser.

„Simbolul extremiştilor de dreapta turci nu are loc pe stadioanele noastre. Folosirea fotbalului european ca platformă pentru rasism este total inacceptabilă. Aşteptăm ca UEFA să investigheze cazul şi să ia în considerare sancţiuni „, scria Faeser pe aceeași platformă.

Informaţia privind suspendarea lui Demiral pentru două meciuri nu a fost confirmată deocamdată oficial de UEFA şi a fost dezminţită de Federaţia turcă de fotbal, potrivit agenţiei DPA.

Turcia urmează să înfrunte Olanda în sferturile de finală ale EURO 2024, pe 6 iulie la Berlin. La meciul respectiv şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Acesta și-a anulat o vizită oficială în Azerbaidjan.

Mişcarea Lupilor Gri este descrisă ca fiind anticomunistă, antigreacă, neofascistă,  antikurdă, antiarmeană, homofobă, antisemită şi anticreştină.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed