Pe un teren aproape impracticabil, ”U” Cluj și UTA Aras s-au duelat într-un meci din cadrul etapei a 20-a din Superligă.
Cele două echipă au încercat în măsura condițiilor de joc să își asigure cele trei puncte.
”U” Cluj și UTA Arad au dus o luptă în mocirlă
Arădenii au avut prima ocazie după 7 minute de joc. Keșeru a șutat de la marginea careului, dar balonul a fost scos în corner. Replica „șepcilor roșii” a venit imediat. Mamadou Thiam a dat puternic din afara careului, însă Florin Iacob a respins.
În minutul 14, Adrian Bălan a șutat spectaculos, dar mingea a trecut puțin peste poarta oaspeților. În finalul primei reprize, Otele a irosit o șansă uriașă, apoi a fost rândul lui Ubbink.
În a 2-a repriză, cele două formații au preferat să conserve rezultatul și să nu își asume riscuri foarte mari.
”U” Cluj a atacat timid din postura de echipă gazdă, iar UTA a încercat să răspundă pe ”contre” însă fără rezultat pe tabela de marcaj.
U Cluj – UTA Arad, echipe de start:
U CLUJ (4-3-3): Gorcea – Vlădoiu, Fl. Ilie, Ispas, Briceag – Remacle, Simion, Purece – Chipciu, Bălan, Thiam
Rezerve: Iliev – R. Romeo, Pițian, R. Pires, Fulop, Horșia, Ely Fernandes, Hofman
Antrenor: Eugen Neagoe
UTA (4-2-3-1): Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Hoxhallari, Dobrescu – Anton, Batha – R. Pop, Ubbink, Otele – Keșeru
Rezerve: Balauru – Maxim, Șteau, Cascini, Isac, Stahl, Postolachi, Jobello, Godwin
Antrenor: Laszlo Balint
Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca)
Arbitru: Coza Ionuț (Cernica), A1: Urzică Vladimir (Piatra-Neamț), A2: Marchidanu Marius (Brăila) / Arbitru VAR: Barbu Marian (Făgăraș), Arbitru AVAR: Gabriel Stroe (Pitești)