U BT Cluj a învins-o pe Rapid în primul meci din semifinalele Ligii Naţionale

Campioana U Banca Transilvania Cluj a învins marţi, pe teren propriu, pe Rapid Bucureşti, scor 78-61 (49-30), în primul meci din cinci programate în semifinalele Ligii Naţionale.

Principalii marcatori ai partidei au fost Căţe 23 puncte, Meindl 14, pentru U BT Cluj, respectiv Barovic 11 puncte, pentru Rapid Bucureşti.

Meciul 2 se va juca joi, tot la Cluj-Napoca, de asemenea în Sala ”Horia Demian”. Apoi, seria se mută pe terenul Rapid, în 3 şi 5 mai, iar un eventual meci decisiv va avea loc din nou pe terenul campioanei, în 8 mai.

U BT Cluj s-a calificat în semifinale cu 3-0 la general cu SCMU Craiova (86-81, 79-70, 97-94), iar Rapid Bucureşti a trecut cu acelaşi scor de FC Argeş Piteşti (79-74, 88-72, 75-72).

În cealaltă semifinală se vor duela CSM Oradea şi CSU Sibiu, în 28 şi 30 aprilie, la Oradea, 4 şi 6 mai la Sibiu, respectiv un eventual decisiv la Oradea, în 9 mai, potrivit news.ro.

CSM Oradea a trecut de SCM Timişoara în sferturi, cu 3-0 (87-63, 88-63, 91-87), iar CSU Sibiu a avut nevoie de cinci partide pentru a accede în semifinale, cu CSO Voluntari, 3-2 la general (92-78, 82-72, 70-94, 86-87, 82-77).

Urmează finala Ligii Naţionale, între câştigătoarele din semifinale, programată în sistemul cel mai bun din şapte meciuri, între 14-31 mai.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed