Turneul de calificare în cadrul căruia va fi atribuit ultimul bilet pentru Cupa Mondială de rugby din Franţa va avea loc pe Sevens Stadium din Dubai, în perioada 6-18 noiembrie 2022, a anunţat luni Federaţia internaţională (World Rugby), citată de Reuters.
Statele Unite, Portugalia, Hong Kong şi Kenya se vor înfrunta în cadrul turneului din Emiratele Arabe Unite, al cărui căştigător va evolua apoi în Grupa C a Mondialului 2023, alături de Ţara Galilor, Australia, Fiji şi Croaţia, potrivit agerpres.ro.
Cupa Mondială de rugby va fi găzduită de Franţa pentru a doua oară în istoria sa, în perioada 8 septembrie – 28 octombrie 2023.
Franţa a mai organizat această competiţie în 2007, victoria revenind atunci Africii de Sud, actuala campioană a lumii.