Tupeu fantastic al celor de la ITIA! Răspuns şocant pentru Simona Halep. S-a aflat ce au putut să spună după ce i-au distrus cariera româncei. Fostul lider mondial WTA a reacţionat dur după ce Iga Swiatek a primit o suspendare simbolică pentru dopaj.
Simona Halep a dat de pământ cu ITIA. A acuzat dubla măsură. Şi-a dovedit nevinovăţia în cazul de dopaj, după ce a fost interzisă în competiţii aproape doi ani.
Tupeu fantastic al celor de la ITIA!
ITIA a reacţionat după ce Simona Halep a acuzat modul diferit în care a fost tratat cazul său de dopaj. Halep a stat aproape doi ani pe tuşi, în timp ce Iga Swiatek aproape că nu a stat deloc. A primit o suspendare de o lună care a însemnat, în final, 8 zile.
ITIA a anunţat că Swiatek a acceptat o suspendare de o lună. Asta după ce a fost testată pozitiv pentru substanţa interzisă trimetazidină. Poloneza a fost testată pozitiv în august, dar ITIA, care conduce programul antidoping din tenis, a acceptat că rezultatul a fost cauzat de contaminarea medicamentului utilizat de poloneză, melatonină.
Halep a fost suspendată provizoriu în octombrie 2022. Apoi, suspendată pentru patru ani, perioadă care a fost redusă la nouă luni în martie, după un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
”Stau şi încerc să înţeleg dar îmi este realmente imposibil să înţeleg aşa ceva. Stau şi mă întreb. De ce o aşa mare diferenţă de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA.
Organizaţia a făcut absolut totul să mă distrugă in ciuda evidenţei. S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră. S-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aş fi putut imagina că se poate dori”, a scris fostul lider mondial, în mesaj postat pe Instagram.
ITIA susţine că toate cazurile au fost tratate pe baza faptelor şi dovezilor, nu în funcţie de nume, clasament sau naţionalitatea unui jucător. „Nu există două cazuri la fel. Ele implică adesea circumstanţe diferite. Comparaţiile directe nu sunt întotdeauna utile. Există câteva diferenţe foarte importante în aceste două cazuri”, a precizat ITIA.
Nu s-au oprit aici. „Produsul contaminat în cazul Swiatek a fost un medicament reglementat, nu un supliment. A existat un acord între experţii ştiinţifici independenţi cu privire la fapte.
Jucătoarea a recunoscut încălcarea regulilor antidoping. Îndemnăm jucătorii să fie extrem de precauţi atunci când iau suplimente. Suntem întotdeauna bucuroşi să răspundem la orice întrebări pe care le au”, a adăugat ITIA în răspunsul său.