Tricoul lui Diego Maradona din meciul în care a marcat cu „Mâna lui Dumnezeu” va fi expus la Muzeul Sportului din Qatar în timpul CM

Tricoul purtat de Maradona la meciul împotriva Angliei din 1986 va fi expus la Muzeul Sportului din Qatar în timpul CM. Acesta a fost vândut în urmă cu şase luni în cadrul unei licitații pentru 9,3 milioane de dolari.

Cumpărătorul, care a dorit să rămână anonim, a decis să împrumute tricoul Muzeului Sportului din Qatar. Acesta va fi expus de duminică până la 1 aprilie.

Sheikha Al Mayassa bint Hamad bin Khalifa Al Thani, şefa muzeelor ​​din Qatar şi membră a familiei domnitoare, a declarat că este fericită pentru că a obţinut acest împrumut.

În timpul meciului din sfertul de finală împotriva Angliei pe stadionul Azteca din Mexico City, Maradona a marcat cele două goluri ale victoriei (2-1). Argentinianul a împins mingea pe lângă portarul Angliei Peter Shilton, susţinând ulterior că primul gol a venit „un pic din capul lui Maradona, puţin din mâna lui Dumnezeu”.

Patru minute mai târziu, el a driblat cinci jucători Angliei şi l-a învins pe Shilton pentru a marca „golul secolului”, conform unui sondaj FIFA din 2002. Argentina a câştigat Cupa Mondială.

Maradona a făcut schimb de tricouri cu fundaşul Steve Hodge, iar acesta a împrumutat tricoul unui muzeu din Manchester timp de douăzeci de ani înainte de a-l scoate la licitaţie.

Tricoul lui Maradona va fi expus alături de o minge din prima finală a Cupei Mondiale din 1930, primul document cu regulile fotbalului, o statuetă de bronz reprezentând piciorul drept al emblematicului jucător brazilian Pelé şi alte tricouri purtate de marii sportivi, potrivit news.ro.
Muzeul a fost deschis la sfârşitul lunii martie în incinta Stadionului Internaţional Khalifa, una dintre cele opt arene pentru Cupa Mondială din 2022.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed