Tricolorul lui Mircea Lucescu are Turcia la picioare! Prestaţie stelară a jucătorului român. Mijlocaşul, în mare formă

Tricolorul lui Mircea Lucescu are Turcia la picioare! Prestaţie stelară a jucătorului român. Mijlocaşul, în mare formă. Ar putea spera să fie selecţionat în meciurile din preliminariile pentru Cupa Mondială 2026.

Tricolorul lui Mircea Lucescu a făcut o nouă partidă foarte bună în Turcia. A fost printre cei mai buni jucători de la meciul dintre Kasimpasa şi Gaziantep.

Tricolorul lui Mircea Lucescu are Turcia la picioare!

Tricolorul lui Mircea Lucescu, Alexandru Maxim a oferit un assist şi a avut un gol anulat în meciul pe care echipa sa, Gaziantep, l-a încheiat la egalitate, scor 2-2. A fost o partidă disputată în deplasare, pe terenul celor de la Kasimpaşa, în etapa a 18-a a campionatului Turciei.

Maxim, care a fost titular, a pasat decisiv pentru golul lui Okereke, din minutul 9. Apoi, a marcat în minutul 36, dar golul a fost anulat după consultarea sistemului VAR. Pentru Gaziantep a mai înscris Dervisoglu, în minutul 83, iar pentru Kasimpasa a punctat Da Costa (7) şi (41).

Maxim a fost înlocuit în minutul 77, în timp ce Deian Sorescu a fost suspendat pentru acest meci. În clasament, Gaziantep este pe locul 8, cu 22 de puncte, iar Kasimpasa este pe 9, cu 21 de puncte.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed