Tricolorul lui Edi Iordănescu, emoționat până la lacrimi! Ce i-a spus soția sa. Aniversare cu ghinion pentru Florin Niță / Foto

Tricolorul lui Edi Iordănescu a avut parte de o surpriză. Florin Niță a împlinit 37 de ani, iar soția sa a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, la doar câteva ore după eliminarea României de la EURO 2024.

Naționala României a fost învinsă, marți, în optimile de finală de Olanda, scor 0-3. Pentru tricolori urmează în luna septembrie meciurile din Liga Națiunilor cu Kosovo și Cipru.

Soția lui Florin Niță, mesaj emoționant

Pe 3 iulie, portarul naționalei României a împlinit 37 de ani. Cu această ocazie, partenera sa de viață a postat un mesaj emoționant. Laura i-a susținut pe tricolori din tribune la meciurile de la Campionatul European.

”Ne-am cunoscut în liceu, când visurile noastre nu depășeau un concediu vara la mare, dar acum avem vara noastră sau vara ta istorică, sau cea mai frumoasă vară din viața mea, vara ta din care mă bucur ca fac parte.

Ești viata mea, ești tot ceea ce mi-am dorit. Daca Dumnezeu voia altceva pentru mine, m-aș fi bătut să te am. Îți mulțumesc în fiecare zi pentru cea mai frumoasă familie din lume pe care o puteam avea. Suntem atât de mândri! Te iubesc cel mai mult! La mulți ani, iubitul meu! Dumnezeu să te ocrotească și să aibă grijă de tine, de noi!”, a scris Laura Niță, pe Instagram.

Imaginile cu portarul României au devenit virale

Câteva imagini cu Niță au devenit virale după meciul cu Olanda. Înainte să încaseze golul trei un fan român a aruncat pe teren o pereche de încălțări. Portarul a încercat să facă curățenie și a lovit cu piciorul o gheată. După ce mingea a intrat în poartă, nervos a lovit-o și pe a doua.

”Portarul României, Florin Niță, a fost distras de o pereche de adidași aruncată pe gazon de un fan român, chiar înainte ca Donyell Malen să marcheze golul de 3-0 pentru Olanda”, au scris englezii de la Sport Bible.

Ce urmează pentru tricolori

Naționala României se va reuni în luna septembrie atunci când joacă primele meciuri din Liga Națiunilor. Tricolorii sunt în Grupa 2 din Liga C, alături de Kosovo, Cipru și Lituania.

Meciul cu Kosovo se joacă pe 6 septembrie, de la ora 21:45. Urmează întâlnirea cu Cipru pe 9 septembie. În octombrie și noiembrie vor mai avea loc alte două acțiuni.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed