Trei suporteri ai clubului argentinian de fotbal Boca Juniors au fost arestaţi la Sao Paulo, în Brazilia, după ce au imitat sunete de maimuţă şi au făcut salutul nazist la un meci din optimile de finală ale competiţiei Copa Libertadores, contra brazilienilor de la Corinthians, au anunţat miercuri autorităţile locale, citate de AFP.
Cei trei au fost interpelaţi marţi seara, „în flagrant delict” pe stadionul Neo Quimica Arena şi au petrecut noaptea la un comisariat de poliţie, se arată într-un comunicat, relateaza agerpres.ro.
This here shows where the nazi went after WWII, frigging racist! Boca Juniors fan. https://t.co/ZhtBLksBuh
— Timonfl!p (@Timonflp) June 29, 2022
Doi dintre ei au fost arestaţi pentru „injurii rasiste”, pentru că au imitat strigăte de maimuţă în faţa suporterilor lui Corinthians şi vor trebui să plătească o cauţiune de 20.000 de reali (aproximativ 3.700 de euro) pentru a fi eliberaţi, a precizat comisarul de poliţie responsabil cu dosarul.
Al treilea individ arestat, autorul unui salut nazist, este acuzat de „apologia crimei”, un delict pasibil cu trei până la şase luni de închisoare, eliberarea pe cauţiune în acest caz fiind exclusă.
Cele două echipe au încheiat la egalitate (0-0), marţi seara.