Miodrag Belodedici (58 de ani) a fost coleg un an și jumătate cu regretatul Sinisa Mihajlovic, la Steaua Roșie Belgrad. Și deși știa exact cât de grav este amicul său, fostul internațional tot a lovit ca un trăznet de vestea anunțată astăzi de familia lui Mihajlovic: sârbul a pierdut lupta cu leucemia, boală care l-a chinuit în ultimii 4 ani.
Alături de Sinișa, Belo a câștigat Cupa Campionilor Europeni, Cupa Intercontinentală și două campionate în fosta Iugoslavie.
„Știam că e foarte rău. Am vorbit acum trei-patru zile cu familia. Îmi e greu să spun ceva… Eu sunt tot la un eveniment trist la Oradea, sunt chiar în cimitir. Am mai ținut legătura cu Mihajlovic, dar mai ales cu nașul lui, Miroslav Tanga, pentru că el era destul de bolnav.
În ultimul timp nu am mai vorbit cu el. Era foarte bolnav și trebuia să facă niște tratament foarte dure. Din păcate s-a dus tânăr, la doar 53 de ani. Când juca, era voinic și vânjos. Alerga de nu puteau să-l oprească, era extraordinar.
Ne înțelegeam foarte bine și am avut și rezultate foarte frumoase împreună. Era un băiat mai vesel, râdea, cânta, dansa, făcea el glume. El și cu Darko Pancev, erau mai speciali.
O să văd dacă pot să ajung la înmormântare. Mâine o să mă duc și la Moldova Nouă să fiu mai aproape. M-au sunat de două ori din Serbia și trebuie să văd când îl înmormântează.
A scos o lovitură liberă din partea dreaptă, s-a dus în spate și a tras direct în vinclu cu Bayern Munchen. Astea sunt speciale. Sunt multe amintiri… Ieșeam cu el la petreceri, la restaurante în Belgrad. Cât am fost la Steaua Roșie, el nu juca pe același post cu mine”, a spus Miodrag Belodedici, pentru Fanatik.