Tragedie imensă la Cupa Mondială! A fost ucisă de un camion: `Nimic nu va mai fi la fel` / Foto

Tragedie fără margini pentru Nadia Nadim, fotbalistă cu peste 100 de selecții în naționala Danemarcei și expertul trimis de o televiziune daneză la Campionatul Mondial din Qatar.

Înaintea meciului Danemarca-Tunisia, Nadia era prezentă într-o emisiune TV, moment în care a aflat de decesul mamei sale.

Dramă imensă pentru Nadin Nadim

Fotbalista a părăsit imediat platoul emisiunii și a revenit la scurt timp cu o postare pe rețelele de socializare.

”Mama mea a fost ucisă de un camion. Se întorcea acasă de la sală. Nu pot descrie în cuvinte ceea ce simt. Am pierdut cea mai importantă persoană din viața mea și s-a întâmplat pe neașteptate. Avea doar 57 de ani.

Era o războinică și a luptat în fiecare secundă pentru viața sa. Nu mi-a dat viață doar o dată, ci de două ori și sunt ceea ce sunt datorită ei. Nimic nu va mai fi la fel. Viața e incorectă și nu înțeleg de ce ea și de ce în acest mod. Te iubesc și ne vom revedea în curând”, a scris Nadia Nadim pe rețelele sociale.

Sportiva s-a născut în Afganistan, însă și-a părăsit țara natală în anul 2000, după ce talibanii i-au executat tatăl. Nadia Nadim a ajuns în Danemarca, într-o tabără de refugiați, unde și-a dezvoltat pasiunea pentru fotbal.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed