Doliu în lumea sportului. Una dintre cele mai cunoscute schioare s-a stins din viață, miercuri, 8 februarie, după ce s-a luptat cu o boală necruțătoare. Elena Fanchini a murit la reședința sa din Solato, în apropiere de Brescia.
Sportiva a avut performanțe impresionante în probele de viteză ale schiului alpin, dar a fost nevoită să se retragă în 2017, după ce a aflat că este bolnavă. Astfel, italianca nu a putut să-și împlinească cel mai mare vis. Participarea la Jocurile Olimpice din 2018.
A încercat să revină în activitate în acel an după o operație în care i-a fost extirpată o tumoră, dar nu a mai reușit. A căzut la antrenamentele pentru super G-ul de la Cipper Mountain. S-a accidentat grav și nu a mai avut niciodată forța de a reveni pe pârtie.
Elena Fanchini a fost vicecampioană mondială la coborâre la doar 19 ani. Apoi a mai urcat pe podium de 4 ori la Cupa Mondială.
Compatrioata sa Sofia Goggia, una din vedetele schiului alpin, i-a dedicat victoria de la Cortina, luna trecută.