Titularii de la CFR Cluj au intrat în vacanță – Cum ar arăta primul 11 al campioanei la meciul cu FCSB

CFR Cluj a anunțat că va renunța la mulți titulari la meciul cu FCSB de duminică, după ce și-a asigurat deja titlul în urma victoriei contra Universității Craiova, scor 2-1, anunță digisport.ro.

Deoarece majoritatea fotbaliștilor care s-au regăsit de cele mai multe ori în primul 11 pe parcursul acestui sezon vor pleca mai devreme în vacanță, ardelenii vor folosi un număr mare de rezerve și juniori la partida care ar fi putut reprezenta finala campionatului.

Conform Eurosport, în echipa de start a CFR-ului se vor afla atât jucători care au evoluat foarte puțin în acest sezon, cât și debutanți, cum ar fi Kristian Dimitrov (25 de ani), împrumutat de la formația croată Hajduk Split.

Așa ar urma să joace CFR Cluj împotriva lui FCSB:

Deși cei de la FCSB așteaptă cu nerăbdare confruntarea cu „feroviarii”, Cristi Balaj a anunțat că trupa lui Dan Petrescu va arăta complet diferit la partida de la finalul acestei săptămâni.

Președintele CFR-ului a transmis că mai mulți jucători de bază au intrat deja în vacanță, pentru a se bucura de puținele zilele libere pe care le vor avea la dispoziție.

“Este vacanță pentru unii din jucători, cei importanți, cei care merg la loturile naționale. Au fost Învoiți deja. Obiectivul a fost îndeplinit, vacanța este foarte scurtă și atunci aceste câteva zile sunt importante în plus la vacanța bine meritată pentru marea majoritatea.

Am adus jucători de la academie, juniori, în vederea disputării următorului joc din ultima etapă”, a declarat Cristi Balaj, la Sport Total FM.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed