Novak Djokovic este pe lista participanților la US Open, dar deocamdată are interzis pe teritoriul SUA. Așteaptă însă un răspuns categoric, mai ales că în America s-au mai relaxat restricțiile împotriva COVID, iar în curând se va decidă dacă persoanele nevaccinate vor putea intra în țară.
Ion Țiriac crede că Novak Djokovic n-ar trebui să aibă voie la US Open și aplaudă decizia americanilor. US Open se va disputa în perioada 29 august – 11 septembrie.
„Djokovic este un sindrom în momentul de față! Săracul, nu știe să iasă de unde a intrat. El nu poate să-și permită în momentul ăsta să-și calce cuvântul. El, Djokovic, numărul unu în lume, care luptă pentru un titlu de cel mai bun al tuturor timpurilor…
Djokovic, cu această eroare, dom’le, nu cât pentru un vaccin, cât pentru o idee pe care o ai, idee care, după părerea mea, e greșită de la A la Z! Nu-i vorba de tine, Djokovic, e vorba ce faci tu împrejur. Dacă n-o faci pentru tine, fă-o pentru ceilalți care sunt împrejur.
A avut și experiența cu turneul pe care l-ai făcut (n.r. – Adria Tour, în 2020), care a devenit un dezastru. După părerea mea, americanii nu vor face nicio excepție, că n-au cum să facă o excepție. Iar el pierde un an întreg.
A câștigat el un Wimbledon cum l-a câștigat, să fie sănătos, fără un Nadal, care n-a putut, fără un Zverev, care după părerea mea va sta tot anul, fără un rus, Medvedev”, a declarat Țiriac, pentru GSP.ro.
Nea Ioane, du te bre și mai fa ți 40 de gauri și lasă ne. Ia ti din alea mai scumpe ca matale ai bani. Foarte bine face Nole, sa crăpați de ciudă și tu și Vomiten Linden aia
Lu acest boșorog bătrân ii est3 frica ca Nole joacă si il face pilaf pe Nadal.