Tătărușanu, pe lista celor de la Napoli! Ce urmează pentru portarul român

Ciprian Tătărușanu (36 de ani) este pe cale să o părăsească pe AC Milan, însă are mari șanse de a se transfera la o altă formație calificată în grupele Ligii Campionilor.

Potrivit cotidianului italian ”Gazzetta dello Sport”, portarul român se află pe lista celor de la Napoli, după ce columbianul David Ospina a refuzat să-și prelungească contractul și va deveni jucător liber de contract la 1 iulie.

Conform presei internaționale, David Ospina este atras cu un salariu atractiv din zona Emiratelor Arabe Unite. Este vorba de Al Nasr-SC, care i-a pregătit un contract pentru următorii trei ani pentru a-l convinge să părăsească Europa, potrivit digisport.ro.

Așadar, Napoli va rămâne doar cu Alex Meret (25 de ani) soluție viabilă între buturi și are neapărată nevoie de o ”dublură”. Primul pe lista napoletanilor este un alt portar italian – Salvatore Sirigu (35 de ani).

Acesta are opțiunea de a-și prelungi contractul cu Genoa, însă nu o va mai face după ce clubul a retrogradat în Serie B, în sezonul precedent.

A doua variantă pentru Napoli este Ciprian Tătărușanu, portarul celor de la AC Milan. Stefano Pioli nu are nicio problemă în a-l ceda pe portar la rivala din Napoli. Îl consideră titular incontestabil pe francezul Mike Maignan, iar în ”spatele” său îi are pe veteranul Antonio Mirante și tânărul Andrea Plizzari.

Ciprian Tătărușanu (36 de ani) jucat în doar șase meciuri de Serie A pentru AC Milan în ultimul sezon, la finalul căruia echipa lui Stefano Pioli a cucerit titlul.

Una dintre partide a fost, însă, memorabilă, cea cu Inter din tur, încheiată 1-1, în care Ciprian Tătărușanu a reușit să apere un penalty, executat de Lautaro Martinez.

Episodul nu a fost uitat de fani și de club, iar penalty-ul apărat de Ciprian Tătărușanu a fost câștigătorul premiului pentru ”momentul defensiv al sezonului”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed