Tătărușanu, campionul Italiei! Milan a reușit primul scudetto după 11 ani!

Ultimul titlu pentru ”Diavol” venise când în tricoul rossonero evoluau Abbiati, Nesta, Gattuso, Seedorf, Robinho și…. Ibrahimovic. Care a fost și astăzi pe gazon la AC Milan, cu Sassuolo. Și incredibilul Zlatan a dat și gol, numai că fusese ofsaid la pasatorul Leão.

Antrenorul Stefano Pioli a scandat cu fanii, iar pe bancă, acolo unde a stat și românul Ciprian Tătărușanu, emoția generată de așteptare a atins cote nebănuite. Și datorită românului care în noiembrie a apărat un penalty în egalul cu Inter (1-1) a ajuns Milanul să aibe două puncte avans față de eterna rivală, care a stat pe primul loc ceva timp.

Așa că ”Diavolul” a fost exclusiv la mâna lui. Colegii lui Tătărușanu și-au făcut treaba în liniște și n-au avut nici cea mai mică emoție. De altfel, ultimul meci a fost tranșat lejer, cu 3-O.

Portughezul Rafael Leao a fost one man show. Omul care a rezolvat practic meciul, pentru că a pasat decisiv la toate cele trei goluri: ”dubla” lui Olivier Giroud și Franck Kessie.

Interul, pe ”Meazza”, a câștigat la fel, cu Sampdoria, și a mai păstrat de doi bani speranță. AC Milan este noua campioană a Italiei. Mai mult, a cucerit cel de-al 19 titlu în Serie A, reușind să o egaleze la trofee pe rivala Inter Milano.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed