Tatăl Simonei Halep rupe tăcerea! Anunț clar după audierile de la TAS. Ce se întâmplă, de fapt, cu jucătoarea

Tatăl Simonei Halep a fost prezent în tribune la meciul Farul – Dinamo, 0-2, iar la final a vorbit despre cazul de dopaj al fiicei sale. Simona Halep a fost audiată săptămâna trecută la TAS.

Jucătoarea de tenis așteaptă verdictul final și speră ca suspendarea de 4 ani primită să fie redusă.

Tatăl Simonei Halep rupe tăcerea

Tatăl Simonei Halep este încrezător că fiica sa va reveni pe terenul de tenis cât mai repede. Prezent la meciul dintre Farul și Dinamo, tatăl sportivei a acordat o scurtă declarație.

„E foarte bine Simona, așa cum ați văzut când a fost la aeroport. Încrezătoare? Sigur că da, sigur că da. Dumnezeu rezolvă toate problemele”, a spus Stere Halep.

În perioada 7-9 febuarie, Simona Halep a fost audiată la TAS. Aceasta a fost însoțită de cei doi avocați, dar și de fratele său care îi este și manager. La audieri a fost prezent și Patrick Mouratoglou.

Jucătoarea de tenis speră ca suspendarea de 4 ani să fie redusă, asta în timp ce ITIA a cerut o pedeapsă mai mare.

În cazul în care TAS nu va modifica decizia Tribunalului Independent Sport Resolutions, cel mai probabil fostul lider mondial se va retrage.

„Nu pot să vă spun absolut nimic despre ce a fost la audiere, dar pot spune că audierea asta mi-a dat șansa să îmi prezint apărarea. Vreau să vă spun că încrederea mea referitoare la adevăr este intactă. Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că nu am avut intenția de a mă dopa vreodată și nici nu m-am dopat vreodată.

Îmi doresc și aștept cu nerăbdare să mă întorc pe teren. Acolo vreau să fiu și cu siguranță voi încerca să fac tot ce pot. Vom vorbi când voi avea posibilitatea, când voi putea să declar mai multe. O să ne revedem în scurt timp. Nu știe nimeni când va veni verdictul”, a spus Simona la Lausanne.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed