Tatăl lui Marco Dulca crede că fiul lui va rămâne la FCSB, în ciuda declarațiilor lui Becali: `Stă bine cu psihicul!`

Gigi Becali a făcut ca trenul după remiza albă cu Anderlecht din Conference League. Și a luat la țintă jucătorii pe care Nicolae Dică i-a folosit cu belgienii.

Marco Dulca a intrat și el în gura lui Gigi Becali. Întors din drum către Germania, acolo unde îl lăsase Chindia Târgoviște să plece, Dulca a venit la FCSB, după ce Becali a dat 250.000 de euro pe el.

Dar n-a intrat pe sub pielea patronului, care nu mai are răbdare și vrea să-l trimită retur. Însă tatăl lui Marco, fostul internațional Cristi Dulca, nu se grăbește.

„Marco e foarte profesionist, are un contract, trebuie să lupte să își câștige postul în echipă. Am discutat cu el, cu psihicul stă foarte bine și trebuie să meargă înainte. E benefică această concurență, dar eu consider că îi vă veni și lui rândul. A jucat câteva meciuri, a făcut-o foarte bine când s-au calificat în Conference League.

Apoi s-a schimbat formula de echipă, e greu să fie jucători noi și să fie închegată echipa. Eu am încredere în el, îl cunosc foarte bine, nu cred că va ceda. Se antrenează sută la sută, mă are pe mine lângă el, sunt convins că va reuși”, spune Cristi Dulca, conform Playsport.

”Pe Dulca am dat 250.000, dacă vreți luați-l înapoi. Le mulțumesc, dar n-ai ce să faci. Nu trebuie să se supere, fiecare om la nivelul lui”, este declarația pe care Gigi Becali a dat-o de dimineață la Pro Arena.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed