Audierea cazului de dopaj al patinatoarei ruse Kamila Valieva a fost amânată până în noiembrie, după ce o comisie de arbitri a cerut documente suplimentare, a anunţat joi Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Valieva a fost depistată pozitiv la trimetazidină, o substanţă interzisă, la campionatele naţionale ruseşti din decembrie 2021, dar rezultatul a fost anunţat abia la 8 februarie 2022, la o zi după ce sportiva şi-a ajutat echipa să câştige aurul la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022.
Uniunea Internaţională de Patinaj (ISU) depusese un apel la TAS, cea mai înaltă instanţă sportivă, după ce o anchetă rusă a constatat că adolescenta nu este vinovată de o infracţiune de dopaj, deşi a recunoscut că nu a trecut un test antidoping.
„După prezentarea probelor de către părţi, Comisia a ordonat prezentarea de documente suplimentare şi, pentru a permite părţilor să analizeze şi să abordeze aceste documente, a acordat zile suplimentare pentru audierea apelului. Prin urmare, audierea se va relua la 9 şi 10 noiembrie 2023 la Lausanne, moment în care se va încheia procedura probatorie şi Comisia va asculta pledoariile finale ale părţilor. Comisia va delibera apoi şi va pregăti Hotărârea arbitrală care va conţine decizia sa”, a precizat TAS, potrivit news.ro.
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a autorizat-o pe Valieva să participe la proba individuală feminină, în ciuda testului său pozitiv, dar a precizat că medaliile pentru proba pe echipe nu vor fi alocate până la soluţionarea cazului său.