Tamaș și Budescu, la pachet pentru Petrolul! Ultimele detalii care mai sunt de pus la punct ca să semneze, ce pretenții au fotbaliștii

În vârstă de 38 de ani, Gabi Tamaș nici nu visează la retragere. Pe 31 mai, lui Tamaș i s-a încheiat contractul cu FC Voluntari și nu a mai rămas la gruparea ilfoveană.

La fel și Constantin Budescu. ”Magicianul” nu mai este nici el la prima tinerețe și în plus e chinuit și de o accidentare care l-a scos pe tușă până la iarnă, cel mai devreme. Deși a avut pe masă prelungirea cu Voluntari, Costică s-a gândit de două ori. Și n-a semnat pentru că vrea să-și încheie cariera la echipa de unde a plecat în fotbal, Petrolul.

Mai mult, Budescu a pus o pilă și la Tamaș, care a venit la discuții cu conducerea Petrolului. Sunt aproape convinși să vină în ”haită”, dar mai sunt de pus la punct anumite lucruri. Vor asigurări, în primul rând, că gruparea fanion a județului Prahova se va pune pe picioare financiar și nu vor fi probleme.

Budescu și Tamaș ar urma să vină pentru doi ani în curtea Petrolului. Și nu s-au cramponat de salarii mari. În schimb, vor bonusuri mari la obiectiv, care pentru ”lupii galbeni” va fi unul îndrăzneț: să prindă din prima play-off-ul Ligii I.

”N-au semnat niciunul dintre ei, mai sunt de reglat unele detalii. N-au pretenții de vedete, însă vor să fie plătiți la performanța, ceea ce i-ar conveni oricărui șef de club, la o adică, fiindcă performanța aduce și bani. Și mai vor să știe că clubul se va redresa financiar și nu vor fi probleme din acest punct de vedere!”, au mărturisit surse apropiate celor doi fotbaliști, pentru sportbull.ro.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Populare

Articole similare
Recomandari

Dezvăluiri incredibile despre Ion Țiriac! Alexandru Arsinel l-a dat de gol înainte de moarte: „Era ahtiat”

Maestrul Alexandru Arșinel a încetat din viață joi, la...

Dueluri șoc în grupele Cupei României. Rapid-CFR, sau Dinamo-FCU Craiova printre capetele de afiș

În noul sezon, Cupa României are un nou format,...

Gigi Becali a lăsat mască pe toată lumea! Ce a putut să spună după moartea lui Alexandru Arșinel: „Ce pierdere, tată?”

Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a reacționat după aflarea decesului...

Trădarea secolului în Liga 1: fost campion cu FCSB în discuții cu Dinamo

Fostul internațional, Florin Gardoș a recunoscut că a fost...

Parteneri
Recomandari