Tamaș a plecat din interviu și a lăsat pe toată lumea mască! Iată răspunsul dat la întrebarea dacă se gândește la play-off: `Nu, mă gândesc la plecarea de la Petrolul`!

Gabi Tamaș a furat iar show-ul la finlul superpartidei de pe ”Ilie Oană”. Fundașul de 38 de ani a încheiat brusc flash-interviul și a făcut un anunț surprinzător. Desigur, nimeni nu știe momentan dacă Tamaș a glumit sau a vorbit serios.

Întrebat dacă se gândește la play-off, Tamaș a spus scurt: „Nu, mă gândesc la plecare de la Petrolul. De ce? De aia!”, a spus Tamaș, care a și plecat din interviul de la Digi Sport.

„Când am venit, am zis că avem un lot bun, eu am ambițiile mele. Dacă vom juca la fel ca azi, cu aceeași dorință, vom acumula puncte și tragem linia la final. Ce s-a întâmplat la 2-0? Au dat ei două goluri și au egalat. Dar la final, 3-2, v-am pupat, mulțumim, punctele sunt la noi.

Când un om al tau e eliminat și mai sunt 15 minute de joc, cu toate că nu am mai atacat, ne-am retras puțin. Am zis că va fi greu, știam că joacă pe contraaatac, am zis că poate o scoatem la capăt și uite că am scos -o”, a spus Tamaș, care până în acel moment de final, nu a părut să dea vreun semn că ar fi supărat de ceva anume.

”Aș putea să-l înțeleg (n.r.- pe Tamaș), cred că e vorba despre problemele financiare. Eu sper să se rezolve și să rămână.”, a încercat să explice antrenorul Nae Constantin reacția fotbalistului, semn că n-a fost vreo glumă de-a lui Tamaș.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed