Un fotbalist amator din Franța a primti o suspendare record în fotbalul mondial după o altercație cu arbitrul în timpul meciului.
Jucătorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a lovit un arbitru cu cotul în față.
Suspendare record în Franța
Jucătorul a primit şi o amendă de 234 euro, în timp ce clubul său, US Le Blanc, dintr-o ligă regională, a fost amendat cu 500 euro. Au pierdut la ”masa verde” meciul în care a avut loc incidentul şi s-a ales în plus cu o penalizare de cinci puncte.
Incidentul s-a petrecut pe 12 noiembrie, la un meci dintre US Le Blanc şi Fussy. După ce a fost lovit arbitrul, partida s-a întrerupt şi nu a mai fost reluată.
A doua zi, US Le Blanc a condamnat ”ferm” agresiunea comisă de jucătorul său şi şi-a prezentat public scuze arbitrului, familiei lui şi tuturor fanilor de fotbal din regiune, pentru că ”nimic din ceea ce s-a întâmplat pe teren nu a justificat o agresiunea fizică sau verbală”.
Sancţiunea a fost luată de Comisia de disciplină a Ligii Centre-Val de Loire, la doar două săptămâni după ce a dat o suspendare de 16 ani unui alt jucător care a agresat un arbitru, conform L’Equipe.