Selecţionerul naţionalei Franţei, Didier Deschamps a anunţat joi o listă de 25 de jucători pentru Euro 2024.
Spre surprinderea unora, printre convocaţi se numără debutantul Bradley Barcola şi N’Golo Kante, întors la naţională după doi ani de absenţă.
Surprizele lui Didier Deschamps pentru EURO 2024
Didier Deschamps a decis să-l convoace în premieră pe Bradley Barcola. Tânărul de 21 de ani are un sezon bun cu Paris Saint-Germain, marcând 5 goluri şi dând 9 pase decisive.
Campionul mondial din 2018, N’Golo Kanté (53 de selecţii) nu a mai îmbrăcat tricoul echipei Franţei din 3 iunie 2022, de la o înfrângere suferită împotriva Danemarcei în Liga Naţiunilor (1-2). Mijlocaşul a ratat Cupa Mondială din 2022 din cauza unei accidentări. Apoi nu a fost rechemat de Didier Deschamps, iar între timp Kante ce a părăsit clubul englez Chelsea, în vara trecută, şi s-a alăturat clubului saudit Al-Ittihad.
În lotul convocat apar şase campioni mondiali din 2018: Areola, Griezmann, Giroud, Mbappe, Dembele şi N’Golo Kanté.
Datorită noilor directive UEFA, făcute publice la începutul lunii mai, prin care numărul de jucători pentru Euro a fost mărit de la 23 la 26, Didier Deschamps şi-a putut extinde lista selecţionabililor incluzând jucători aflaţi în recuperare precum Maignan, Tchouameni şi Coman.
Naţionala Franţei va juca două meciuri de pregătire împotriva Luxemburgului, pe 5 iunie, la Metz, şi a Canadei, pe 9 iunie, la Bordeaux, potrivit news.ro.
Lista echipei Franţei pentru Euro:
Portari: Mike Maignan (AC Milan), Brice Samba (Lens), Alphonse Areola (West Ham)
Fundaşi: Jonathan Clauss (Olympique Marseille), Jules Koundé (Barcelona), Ibrahima Konaté (Liverpool), Dayot Upamecano (Bayern Munchen), Benjamin Pavard (Inter Milano), William Saliba (Arsenal), Théo Hernandez (AC Milan), Ferland Mendy (Real Madrid)
Mijlocaşi: Adrien Rabiot (Juventus Torino), Eduardo Camavinga (Real Madrid), Aurélien Tchouameni (Real Madrid), Youssouf Fofana (Monaco), Warren Zaire-Emery (PSG), N’Golo Kanté (Al-Ittihad)
Atacanţi: Antoine Griezmann (Atletico Madrid), Kylian Mbappé (PSG), Kingsley Coman (Bayern Munchen), Ousmane Dembélé (PSG), Randal Kolo Muani (PSG), Olivier Giroud (AC Milan), Marcus Thuram (Inter Milano), Bradley Barcola (PSG).