Surpriză uriașă! Roberto Firmino pleacă de la Liverpool și ar putea fi coleg cu doi români

Brazilianul Roberto Firmino pleacă de la Liverpool, la finalul acestui sezon, când îi expiră contractul cu formația de pe Anfield.

Brazilianul a fost urmărit de mai multe formații tari din Europa, însă se pare că a ales să meargă la Galatasaray.

Firmino, coleg cu doi români

Roberto Firmino ar putea fi coleg, cel puțin pentru o perioadă, cu românii Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău.

Cei doi români se vor întoarce la Galatasaray, după împrumuturile din acest sezon. Nu se știe dacă aceștia vor mai și rămâne în Turcia, Moruțan având oferte din Serie A.

Firmino ar fi ajuns la o înțelegere cu cei de la Galatasaray, care îi oferă un salariu de 12 milioane de euro pe sezon, conform LiverpoolEcho.

Brazilianul ar câștiga chiar mai bine decât la Liverpool, acolo unde are un salariu de 10 milioane de euro pe sezon.

Firmino ar mai fi fost dorit de AC Milan, Juventus sau echipe din țările arabe, dar ar fi ales Galatasaray pentru că îi asigură statut de super vedetă.

Galatasaray are și alți jucători cu nume în echipă cum ar fi Nicolo Zaniolo, Juan Mata, Dries Mertens sau Mauro Icardi.

Galatasaray are un sezon bun în Turcia, unde este lider, cu 69 de puncte acumulate în 28 de etape.

Tripleta de aur a lui Liverpool

Brazilianul este unul dintre cei mai importanți jucători din ultimul deceniu pentru Liverpool. El a făcut parte din ”tripleta de aur” alături de Sadio Mane și Mohamed Salah.

Firmino a ajuns în anul 2015 la Liverpool de la Hoffenheim și s-a impus rapid drept om de bază. El a marcat 80 de goluri, în 254 de meciuri disputat pentru echipa de pe Anfield Road

El nu s-a remarcat neapărat ca un golgheter pur sânge, dar a fost omul care asigura coerența în atac. Cu un stil de joc combinativ, brazilianul coboară mult pentru a-și ajuta echipa.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed