Surpriză în atletism – Regina sprintului, învinsă la reuniunea de la Roma (Diamond League)

Atleta jamaicană Shericka Jackson a debutat în forţă cu câteva săptămâni înaintea Campionatelor Mondiale de la Eugene (SUA, 15-24 iulie), impunându-se în proba de 200 m în faţa reginei sprintului, conaţionala sa Elaine Thompson-Herah, joi, în cadrul reuniunii de la Roma, a cincea etapă a circuitului Ligii de diamant, informează AFP, potrivit agerpres.

Jackson a fost cronometrată în 21 sec 91/100, fiind urmată de Elaine Thompson, cvintupla campioană olimpică la sprint – 22 sec 25/100, şi de campioana europeană, britanica Dina Asher-Smith – 22 sec 27/100.

Legenda sprintului american, Allyson Felix, aflată în turneul de adio, a încheiat a şaptea, în 22 sec 97/100.

Shaunae Miller-Uibo (Bahamas), dublă campioană olimpică la 400 m garduri, a terminat pe locul patru – 22 sec 48/100, în timp ce campioana olimpică americană la 800 m, Athing Mu, a stabilit cea mai bună performanţă mondială a sezonului pe această distanţă, în 1 min 57 sec 01/10.

În întrecerea masculină, americanul Fred Kerley a câştigat fără surpriză proba de 100 m, în 9 sec 92/100, în absenţa campionului olimpic Marcell Jacobs, accidentat.

Campionul olimpic la săritura în înălţime, italianul Gianmarco Tamberi, nu a reuşit decât un loc trei în faţa propriului public – 2,24 m, proba fiind câştigată de americanul JuVaughn Harrison – 2,27 m.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed