Surpriză după ce a câștigat la Wimbledon! Principala favorită, eliminată în primul tur la turneul WTA de la Budapesta

Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova, principala favorită a turneului WTA de la Budapesta, a fost eliminată în primul tur al acestei competiţii, dotată cu premii totale de 203.024 euro, fiind învinsă în două seturi, 6-1, 7-6 (7/1), de chinezoaica Wang Xiyu, într-o partidă disputată miercuri, anunță agerpres.

Xiyu (20 ani), numărul 89 mondial, va juca în optimile de finală cu românca Ana Bogdan, care a trecut la rândul ei marţi, cu 6-2, 5-7, 6-0, de maghiara Panna Udvardy, după 2 ore şi 4 minute de joc.

Barbora Krejicikova, campioană în proba de simplu de la Roland Garros în 2021, a câştigat recent trofeul în proba de dublu de la Wimbledon, alături de compatrioata sa Katerina Siniakova, prezentă de asemenea la turneul din capitala Ungariei.

Siniakova a profitat miercuri de abandonul adversarei sale din meciul de debut, ucraineanca Anhelina Kalinina, după primul set încheiat cu 6-3 în favoarea cehoaicei, care o va înfrunta în turul următor pe italianca Elisabetta Cocciaretto.

Rezultate:
Turul 1
Wang Xiyu (China) – Barbora Krejcikova (Cehia/N.1) 6-1, 7-6 (7/1)
Zhang Shuai (China/N.6) – Ekaterine Gorgodze (Georgia) 7-5, 6-1
Katerina Siniakova (Cehia) – Anhelina Kalinina (Ucraina/N.4) 6-3, 0-0 (abandon Kalinina)

Turul 2
Lesia Ţurenko (Ucraina) – Kamilla Rahimova (Rusia) 6-7 (1/7), 6-4, 7-5
Bernarda Pera (SUA) – Aliaksandra Sasnovici (Belarus/N.5) 7-5, 6-2
Anna Bondar (Ungaria/N.9) – Despina Papamichail (Grecia) 6-2, 6-3
Martina Trevisan (Italia/N.2) – Katerina Kozlova (Ucraina) 6-4, 7-5

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed