Suporterii echipei Rapid s-au supărat, după ce nu au fost lăsați pe stadionul de la Ovidiu. Au vrut să intre mai mulți decât prevede regulamentul, mai exact 5% din capacitatea arenei celor de la Farul, dar nu au reușit.
Giuleștenii au avut la dispoziție un număr de 215 bilete, însă erau prezenți 600 de suporteri. Din acest motiv, aceștia au decis ca toată galeria să rămână în afara stadionului. Acum, au trecut la amenințări. Farul a câștigat meciul cu Rapid, scor 2-1.
Liviu Ungurean, supărat la meciul Farul – Rapid din cauza biletelor
Liviu Ungurean, șeful galeriei alb-vișinii, a anunțat că vor proceda similar când vor avea ocazia, dat fiind „tratamentul” celor de la Farul.
„O să le răspundem și noi la fel. Regulamentul spune că putem să le dăm bilete între 0% și 5% din capacitatea stadionului. O să le dăm fix trei bilete la meciul cu ei din Giulești, din play-off, în etapa a doua. Îi anunțăm de pe acum, să aibă timp să amestece bine tombola aia, să vadă cine poate să viziteze stadionul nostru.
Au uitat că noi i-am primit cu apă, cu sucuri, le-am dat mereu câte bilete au vrut și au mai venit și cu «surorile» lor din Peluza Sud de la FCSB. Au avut acoperiș la tribună, lumină bună. Pe noi ne-au ținut în noroi și în ploaie! Dar nu-i nimic, nici ei nu mai au ce căuta în Giulești!”, a spus acesta, conform GSP.ro.
Mai mult, surse din cadrul clubului Rapid au transmis că și politica lor se va modifica.
„Dacă se dorea, se găseau locuri pentru toți fanii noștri. Însă cei de la Farul au făcut o strategie. Au pus 100 de oameni la peluza din dreapta oficialei, ca să spună că nu pot lăsa decât 200 de suporteri de-ai noștri că altfel nu se putea lăsa o zonă tampon.
Cei 100 puteau fi mutați la cealaltă peluză. Așa au gândit-o ei. Și, normal, în funcție de cum sunt tratați fanii noștri, care fac parte integrantă din acest club, e posibil ca și politica noastră în legătură cu suporterii adverși să se schimbe. Mai e până la acel meci. Să vedem ce se va decide.
Dar noi suntem solidari cu suporterii noștri! Plus că nu-i totuna să dai 5% dintr-o arenă de 12.000 de locuri față de același procent dintr-un stadion de 4.500 de locuri, cum e la Farul”, au transmis sursele din clubul Rapid, potrivit sursei citate mai sus.