Mircea Lucescu este în conflict cu cei de la CSA Steaua. Selecționerul a vorbit despre acest subiect în cadrul conferinței de presă după ce reprezentanții clubului au anunțat că îl vor da în judecată.
Suporterii echipei din Ghencea au reacționat și ei și au postat un comunicat.
Suporterii echipei CSA Steaua, răspuns pentru Mircea Lucescu
”Dragă FRF (Federația Română de Fotbal), amendați constant clubul Steaua pentru comportamentul suporterilor. Dar cum vă sancționați propriii angajați pentru comportamentul pe care îl au față de clubul Steaua, club care este și el afiliat la Federație? Este normal să zici în ‘nu mă interesează deciziile instanțelor’ și să îndemni la neîncrederea în justiție?. Închideți ochii, din nou? Domnule antrenor (n.r. Mircea Lucescu), știm cu toții că ai avut toată viața o antipatie față de Steaua și că încă o păstrezi. Acum ai ales să susții interesele celor care prejudiciază statul. Dar întreabă-i pe aceștia când au cumpărat sau obținut dreptul de a folosi brandul Steaua?
Să îi explice cineva că, în 2004, au trimis o scrisoare prin care solicitau clubului Steaua permisiunea de a înregistra o marcă similară. Precum și numele Fotbal Club Steaua, cerere care a fost refuzată. Totuși, ei au înregistrat ilegal această marcă, lucru dovedit în instanțele din România.
Ideea că ‘FCSB’ ar veni de la ‘Fotbal Club Steaua București’ este susținută doar pentru a-i induce în eroare pe cei care nu cunosc detalii. Și nu de însuși angajații clubului în speță.”, au scris cei de la AS47, pe rețelele sociale.
„Este incredibil cum astfel de oameni țin predici în presa din România, fără pic de rușine”
”Dacă te uiți în clasamentele oficiale, vei vedea că numele complet este ‘Fotbal Club FC’. Întreabă-i cum au justificat această denumire când au înregistrat-o. Și vei afla că, în mod ridicol, au spus că FCSB ar veni de la ‘Sporting București’, ‘Sport Becali’ sau chiar ‘Fă Ce Spune Becali’, spre amuzamentul patronului.
De asemenea, pentru informarea domnului antrenor, cei care au făcut performanță în Ghencea cu adevărat sunt de partea Stelei. Nu a unei entități care nu are legătură cu sportul.
Steaua a jucat întotdeauna în Ghencea. Nu și-a părăsit niciodată casa mutându-se prin Mogoșoaia, Popești-Leordeni sau Berceni. Este incredibil cum astfel de oameni țin predici în presa din România, fără pic de rușine.
Este revoltător cum Federația Română de Fotbal (FRF) încalcă orice normă de bun-simț prin angajații săi, care denigrează Steaua. În trecut, au organizat chiar concursuri cu produse FRF pe diverse radiouri imaginare și live-uri obscure pe TikTok.
Trebuia să precizăm de la bun început că Mircea Lucescu a mai avut declarații bizare, chiar și acum șase ani. Când spunea că tramvaiul l-a lovit intenționat și susținea că nu el era vinovat de accidentul de atunci”, au mai scris cei de la AS47.