Anunțul șocant transmis de suporterii echipei Armatei. Vor să își mute formația într-un alt campionat. Comunicatul emis de aceștia transmite că s-au inspirat din deciziile luate de o echipă mare din Turcia.
CSA Steaua este echipă din Liga a 2-a care, deși doua sezoane la rând a terminat pe loc de promovare sau de baraj, nu a putut trece în Superliga din cauza formei de organizare. În sezonul curent, echipa Armatei a ratat play-off-ul, astfel că se bate la retrogradare.
Suporterii echipei Armatei s-au săturat de România!
Pe pagina de Facebook a suporterilor, s-a transmis un comunicat în care se afirmă că CSA Steaua ia în calcul mutarea într-un campionat dintr-o țară vecină.
Se pare că suporterii s-au inspirat de la Fenerbahce, echipa din Turcia, care a declarat că ia în calcul mutarea într-un alt campionat al echipei, din cauza ultimelor evenimente petrecute.
AS47 atacă clubul în comunicatul transmis pentru că nu au reușit să găsească o soluție pentru promovare.
„Mai mulți fani au propus ca Steaua să se înscrie în campionatul uneia dintre țările vecine. Lucrul acesta este posibil. La fel cum și Fenerbahce ia în calcul să se înscrie în alt campionat după ultimele incidente.
Conform raportului UEFA, despre care presa a ezitat să prezinte informații, în țările vecine avem următoarea situație. 49% dintre echipele analizate nu sunt deținute privat, iar în 14 ligi se regăsesc cluburi deținute de instituții publice.
Astfel, un sfert din diviziile de top ale Europei au cel puțin un club deținut de o instituție publică, lucru neschimbat față de anul trecut. În țările vecine avem:
Bulgaria: 31% nu sunt deținute privat
Ungaria: 33% nu sunt deținute privat
Ucraina: 7% nu sunt deținute privat (dar contextul nu este cel mai favorabil)
Serbia: 93% nu sunt deținute privat”, se arată în comunicatul postat de AS47.
„Conducerea clubului nu pare să poată organiza nici măcar o conferință de presă”
„Ar trebui să luăm în calcul această variantă? Nu de alta, dar analiza tuturor posibilităților și luarea lor în calcul durează de 7 ani de zile, iar conducerea clubului nu pare să poată organiza nici măcar o conferință de presă prin care să-și exprime intențiile.
Singurele comunicate sau luări de poziție au loc doar atunci când presa se leagă strict de imaginea personală a unuia dintre angajați. Pentru orice alt motiv, motivând că au nevoie de aprobări și rapoarte (MApN neagă aceste lucruri).
Deși în România 62% dintre cluburi nu sunt deținute privat, spre deosebire de vecinii noștri, doar aici există o lege aberantă care pare să fie făcută să blocheze doar clubul Steaua. Conform Articolului 31, (1) Cluburile sportive, organizate ca societăți comerciale sportive pe acțiuni, sunt cluburi sportive profesioniste.
Acestea au drept obiect de activitate participarea la competiții sportive profesioniste, promovarea și dezvoltarea activităților sportive, precum și alte activități legate sau derivate din obiectul lor social”, au încheiat suporterii.