Superman de România zboară la Europeanul de la Rimini!

Alex Avasiloae e deschizătorul de drumuri în Trampoline-ul din România, cea mai nouă disciplină înființată de Federația Română de Gimnastică, în 2021. Este primul gimnast român care va participa la Campionatul European de Trampoline de seniori.

„Sunt destul de emoționat pentru că este prima dată când un român participă la un Campionat European de Seniori. Așteptările sunt pe măsură și emoțiile mari”, mărturisește Alex Avasiloae.

Alex a venit în Trampoline cu o bază din săriturile în apă, tânărul de 18 ani fiind multiplu medaliat în probele de 1 metru și 3 metri ale acestui sport. El este antrenat de tatăl său.

„La acest Campionat European aștept să aibă o evoluție bună, să fie sănătos, să își ducă integralele la capăt. Față de acum 5 luni are o dificultate mai mare cu două puncte”, spune antrenorul Florin Avasiloae.

Ca orice sportiv, Alex visează să ajungă la olimpiadă. Peste 8 ani, este convins tatăl-antrenor.

Debutant la Campionatele Europene de Trambulină de la Rimini (1-5 iunie), gimnastul de 18 ani a fost ales de organizatori pentru a depune jurământul sportivilor la festivitatea de deschidere. La competiția din Italia vor participa 64 de sportivi din 20 de țări.

Obiectivul României pentru în această competiție este clasarea lui Alex în primii 30 de sportivi și îndeplinirea unui punctaj de 50.000 de puncte. Delegația României  la Campionatul European de Trampoline de la Rimini este formată din Alexandru Avasiloae, Florin Avasiloae, antrenor, Răzvan Spirescu, kinetoterapeut și Mirea Brînzea , coordonatorul delegației.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed