Legendarul Wayne Rooney a vorbit deschis despre ”dotările” pe care le are de la mama natură, însă nu se poate lăuda.
Rooney a spus că a fost un jucător foarte mare, dar ”cu un penis mic”, însă asta nu l-a împiedicat să fie un mare fotbalist.
Jucătorii lui Rooney au rămas mască
Wayne Rooney este antrenor la DC United, în SUA, iar discuția despre mărimea penisului se dorea un discurs de încurajare pentru elevii săi.
Rooney le-a spus elevilor săi că s-a întors din situații ”f…e”, iar ei ar putea face la fel, informează The Sun.
Rooney a preluat DC United în iulie, dar a terminat pe ultimul loc în conferința de est a MLS.
„A fost foarte amuzant, asta pentru că folosirea referințelor personale îi va apropia pe jucători”, a spus o sursă din anturajul echipei.
„Majoritatea celor din echipa sa au rămas nedumeriți și s-au străduit să înțeleagă ce legătură au viața sa sexuală și mărimea bărbăției sale cu ceea ce se întâmplă pe teren.
Wayne Rooney este o adevărată legendă a fotbalului englez. El este cel mai bun marcator din istoria celor de la Manchester United.
De asemenea, Rooney este cel mai bun marcator din istoria naționalei Angliei, record care îi este pus în pericol doar de Harry Kane.
Șumudică de Anglia
În România, Marius Șumudică a impresionat cu sinceritatea lui, atunci când a vrut să demonstreze că ”Șumudică nu o are mică”.
Tehnicianul s-a dezbrăcat la o conferință de presă, pe când pregătea Rapidul. A rămas doar în colanți, pentru a-și demonstra bărbația.
Lucrurile nu au fost însă clarificate, cu respectivul prilej, inedita probă nefiind suficient de elocventă.
”Asta că mai strigau unii că Șumudică o are mică”, a spus tehnicianul, spre amuzamentul tuturor.
Șumudică a vrut să arate tuturor că era extrem de frig afară și de aceea purta două rânduri de pantaloni.